in ,

POLITICO: Aliaţii NATO doresc să-i acorde comandantului suprem mai multă libertate în doborârea dronelor

POLITICO: Aliaţii NATO doresc să-i acorde comandantului suprem mai multă libertate în doborârea dronelor

Ţările NATO doresc ca până la summitul de luna viitoare de la Ankara să acorde comandantului militar suprem al alianţei mai multă libertate de acţiune pentru a doborî drone, potrivit a doi diplomaţi NATO şi unui oficial al alianţei, scrie POLITICO.

Ţările NATO s-au confruntat cu un număr tot mai mare de ameninţări aeriene, printre care roiuri de drone care au pătruns în Polonia şi România, încălcări ale spaţiului aerian în Estonia şi drone suspecte deasupra Letoniei – incidente care au provocat pagube şi răniţi şi au tulburat scena politică a ţărilor din flancul estic.

După luni de negocieri, se aşteaptă ca aliaţii să aprobe o nouă propunere până la summitul din 7-8 iulie, care i-ar oferi comandantului suprem al NATO în Europa, generalul american Alexus Grynkewich, mai multă putere pentru a face faţă acestor ameninţări, au declarat sursele POLITICO.

În prezent, membrii NATO dictează regulile privind modul şi locul în care pot fi utilizate anumite arme naţionale. Conform noii propuneri, Grynkewich ar avea o mai mare flexibilitate în ceea ce priveşte transferul de resurse în cadrul alianţei şi stabilirea nivelurilor de alertă ale echipamentelor militare, fără a mai solicita aprobarea formală, au declarat oficialii.

Propunerea ar integra oficial sistemele NATO de apărare antirachetă şi antiaeriană cu misiunile de poliţie aeriană executate de avioanele Alianţei pe Flancul de Est şi în alte zone, reconfigurându-le ca misiuni de apărare aeriană.

Unii aliaţi NATO se plâng de mult timp că aceste aşa-numite „rezerve” naţionale creează un mozaic de reguli diferite în cadrul alianţei şi împiedică capacitatea lui Grynkewich de a elimina rapid ameninţările aeriene.

Ţările au dezbătut ridicarea acestor constrângeri pe fondul incursiunilor tot mai frecvente ale dronelor, cel puţin din octombrie, iar lansarea rachetelor balistice iraniene către Turcia, la începutul acestui an, a conferit o urgenţă suplimentară discuţiei în favoarea adoptării unei abordări la nivel de alianţă, a declarat oficialul NATO.

„Ţările se îndreaptă întotdeauna către NATO atunci când o dronă intră în spaţiul lor aerian”, a adăugat oficialul, dar NATO „are nevoie ca naţiunile să se achite de partea lor” prin eliminarea restricţiilor.

Potrivit oficialului, Grynkewich şi-a prezentat propunerile de sporire a flexibilităţii celor 32 de ambasadori ai ţărilor NATO, la începutul acestui an.

CITEȘTE ȘI Comandantul american al NATO susţine că Rusia „nu caută un conflict”. El confirmă pentru prima dată reducerea resurselor americane desfăşurate în Europa viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

EFEMERIDE ASTRONOMICE – 13 iunie

EFEMERIDE ASTRONOMICE – 13 iunie

Trump anunţă că liderul bandei venezuelene Tren de Aragua a fost ucis în urma unei operaţiuni americane – VIDEO

Trump anunţă că liderul bandei venezuelene Tren de Aragua a fost ucis în urma unei operaţiuni americane – VIDEO