Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a trimis în SUA pe negociatorul-şef al Kievului, să se întâlnească cu emisarii lui Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, a declarat pentru POLITICO un oficial ucrainean de rang înalt.
Detaliile în legătură cu deplasarea în SUA a secretarului Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, Rustem Umerov, sunt deocamdată vagi, aceasta având loc în contextul în care negocierile de pace dintre Moscova şi Kiev, mediate de Washington, par să fi intrat într-un impas.
Umerov a plecat miercuri din Ucraina spre SUA, a declarat oficialul, care a dorit să rămână anonim pentru a discuta despre aranjamente care nu sunt publice. „Se va întâlni cu reprezentanţi ai preşedintelui SUA pentru a discuta probleme diplomatice şi de securitate”, a spus oficialul, referindu-se la trimisul special al SUA, Witkoff, şi la Kushner, ginerele preşedintelui american Donald Trump.
Casa Albă nu a făcut nicio declaraţie cu privire la potenţiala întâlnire.
Deşi oficialii de la Kiev insistă că au fost în contact regulat cu partea americană, Zelenski a recunoscut că SUA şi-au mutat atenţia de la Ucraina către Iran şi că acest lucru a slăbit presiunea asupra Rusiei. „Problema este că prioritatea Statelor Unite s-a mutat acum către Orientul Mijlociu”, a declarat Zelenski pentru Newsmax săptămâna trecută. Ca urmare, „Rusia nu va simţi cel mai important lucru pe care America ni-l poate oferi – presiunea asupra ei”, a spus Zelenski.
Liderul rus Vladimir Putin continuă să ceară Ucrainei să se retragă din regiunea Donbas, în timp ce Kievul insistă că războiul poate fi soluţionat de-a lungul liniei de contact actuale. Zelenski este ferm convins că Ucraina nu va renunţa niciodată la teritorii, în special la cele pe care Moscova nu a reuşit să le cucerească prin mijloace militare.
Kievul aşteaptă de luni de zile ca Kushner şi Witkoff să vină în Ucraina, Zelenskyy pierzându-şi vizibil cumpătul, întrucât Witkoff a vizitat Moscova de opt ori de la începutul negocierilor conduse de SUA anul trecut, întâlnindu-se cu oficialii de la Kiev doar în SUA sau în alte locuri din afara Ucrainei.
„Suntem în contact cu ei. Dar cred că au nevoie de această vizită (la Kiev) mai mult decât noi”, a declarat Zelenski luna trecută. „De ce? Nu este foarte respectuos să mergi la Moscova şi să nu vii la Kiev. Este pur şi simplu lipsit de respect”, a spus liderul ucrainean.
O VIZITĂ-ULTIMATUM, CARE NU A MAI AVUT LOC
În ultimele trei luni, Ucraina s-a confruntat cu o alegere dificilă: să accepte tratatul de pace aşa cum este oferit în prezent sau să continue lupta, poate ani de zile, a declarat luna trecută pentru POLITICO o altă persoană familiarizată cu această chestiune. Până acum, Kievul a decis să continue lupta.
„Vizita lui Witkoff şi Kushner, planificată pentru Paşte, trebuia să fie un ultimatum”, a spus persoana respectivă.
„Planul era banal. A avut loc un schimb de prizonieri de război de Paşte. Trebuiau să vină în faţa presei şi să spună: «Hei, v-am obţinut un armistiţiu de o zi şi acest miracol. Poate dura mai mult, dacă semnaţi un tratat»”, a spus persoana respectivă. „Ştiau că Zelenski va refuza ultimatumul public, iar asta ar fi fost o ocazie pentru ei să renunţe la toată treaba”, a arătat sursa POLITICO.
„Interesul Rusiei pentru negocieri a scăzut, de asemenea”, a adăugat aceasta. „Dacă, anterior, ucrainenii puteau transmite SUA lista anumitor prizonieri de război pe care doreau să-i aducă acasă, iar Kremlinul îi elibera, în prezent acest lucru nu mai funcţionează”, a adăugat persoana respectivă.



