Poliţiştii au emis, în anul care a trecut, peste 13.200 de ordine de protecţie provizorii pentru a proteja victimele unor potenţiale infracţiuni cu violenţă.
”Anul trecut, poliţiştii au emis peste 13.200 de ordine de protecţie provizorii, în scopul diminuării unor riscuri iminente la adresa vieţii, integrităţii fizice ori libertăţii unor persoane, puse în pericol printr-un act de violenţă domestică. Începând cu data de 1 octombrie 2024, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică a fost operaţionalizat şi la nivelul ultimelor 18 judeţe implicate în a treia fază a programului pilot de monitorizare electronică, respectiv: Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Olt, Suceava, Timiş şi Tulcea”, a transmis, miercuri, Poliţia Română.
Sursa citată a precizat că, începând cu aceeaşi dată, sistemul de monitorizare electronică se aplică şi persoanelor care fac obiectul executării măsurii controlului judiciar sau controlului judiciar pe cauţiune şi executării măsurii arestului la domiciliu, în cauzele în care, organele judiciare dispun obligaţia de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere în sarcina inculpatului cercetat penal.
Poliţiştii au intervenit şi pentru a salva animale aflate ăn situaţii de pericol.
”În cursul anului 2024, au fost emise 641 de ordine de plasare în adăpost pentru 1.907 animale aflate în situaţii de pericol, întocmite 2.134 de dosare penale şi aplicate 19.057 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.229.020 de lei”, a mai transmis Poliţia Romînă.