Poliţiştii cu atribuţii în domeniul sistemelor de pază au verificat, în primele trei luni ale anului, peste 15.000 de obiective şi au găsit numeroase deficienţe pentru care au dat 2200 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste patru milioane de lei.
Reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat, duminică, faotul că în primele trei luni ale anului 2026, poliţiştii cu atribuţii în domeniul sistemelor de pază au verificat 15.035 de obiective, dintre care 11.942 cu cerinţe minimale de securitate şi 521 de prestatori ai serviciilor de securitate private.
În urma activităţilor de verificare realizate şi a deficienţelor constatate, au fost aplicate 2.220 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.184.200 de lei.
”Serviciul Sisteme de Securitate Private din cadrul Direcţiei de Ordine Publică din Poliţia Română coordonează şi îndrumă activitatea desfăşurată de unităţile teritoriale de poliţie pe linia respectării prevederilor legale referitoare la paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor şi protecţia persoanelor, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor în acest domeniu”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Române.
Ei au precizat că activitatea acestui serviciu vizează eliberarea, reînnoirea, preschimbarea, neacordarea reînnoirii şi anularea licenţelor de funcţionare ale societăţilor specializate în domeniul sistemelor de securitate private, precum şi activitatea de coordonare, îndrumare şi control a societăţilor în ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei specifice privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, precum şi de actele normative subsecvente.
Astfel, în primele 3 luni ale anului 2026, la nivelul Serviciului Sisteme de Securitate Private din cadrul Direcţiei de Ordine Publică, au fost efectuate verificări şi soluţionate cereri referitoare la licenţa de funcţionare a societăţilor specializate, fiind eliberate 144 de licenţe, reînnoite 377, anulate 4 şi neacordate 2.
De asemenea, a fost dispusă neacordarea a 24 de reînnoiri licenţe, au fost radiate 103 licenţe, în Registrul naţional al evaluatorilor de risc la securitatea fizică au fost înscrişi 23 de evaluatori de risc, iar 2 evaluatori de risc au fost radiaţi din acest registru.
Totodată, poliţiştii Serviciului Sisteme de Securitate Private au constatat şase infracţiuni, dintre care cinci specifice domeniului.
