Economia poloneză, care a progresat cu 3,5% în primul trimestru din 2026, s-ar putea alătura ”trio-ului de frunte” al celor mai influente economii din Europa în cursul următorilor 10 ani, a declarat luni ministrul polonez al finanțelor și al economiei, relatează AFP.
Recentele previziuni economice ale Comisiei Europene pentru 2026 clasează Polonia pe locul al doilea în rândul economiilor cu creșterea cea mai rapidă a Uniunii Europene, în spatele Maltei (3,7%).
”Economia poloneză rămâne printre liderii mondiali în materie de creștere economică, datorită unei cereri puternice interne”, și-a exprimat satisfacția Andrzej Domanski pe platforma X.
”Polonia are o șansă reală de a deveni una dintre cele trei economii cele mai influente ale Europei în cursul următorilor 10 ani”, a declarat el la un Congres european al finanțelor care se desfășoară luni la Sopot.
Potrivit lui, Polonia este deja una dintre economiile cele mai puternice ale Uniunii Europene și participă la lucrările țărilor din G20.
Din 2005, țara înregistrează o creștere anuală medie de 3,7%, depășind-o de departe pe cea a Germaniei și Franței, fiecare cu 1,1%, potrivit cifrelor oficiale ale Comisiei Europene.
Datele UE arată că Polonia devansează cea mai mare parte a statelor membre, blocul înregistrând o medie de 1,1% de creștere anuală, față de 3,5% așteptată în acest an de Polonia, după 3,6% în 2025.
Potrivit datelor din 2024, Italia se află pe locul al treilea după Germania și Franța în termeni de PIB pe cap de locuitor exprimat în puterea de cumpărare standard. Polonia, țară de 37,7 milioane de locuitori, se află pe locul al patrulea și ar trebui să-și dubleze puterea de cumpărare standard pentru a ajunge la nivelul Italiei.
Previziunile Comisiei Europene indică, în plus, că consumul ar urma să încetinească în Polonia în raport cu 2025, întrucât rata de inflație mai ridicată și creșterea prețurilor la energie ar urma să apese asupra cheltuielilor gospodăriilor până în 2027.


