in ,

Polonia și Germania vor să își intensifice legăturile economice

Polonia și Germania vor să își intensifice legăturile economice

Polonia și Germania s-au angajat să extindă relațiile comerciale și investițiile și să colaboreze pentru a consolida competitivitatea industrială a Europei, a declarat luni ministrul german al Economiei, Katherina Reiche, la cea de-a patra ediție a Forumului Economic Polono-German, care a început luni la Varșovia, transmite Reuters.

Potrivit oficialului german, comerțul bilateral a crescut semnificativ în ultimele decenii, ajungând la 180,4 miliarde de euro, de la 25 de miliarde de euro în anul 2000. De asemenea, Katherina Reiche a menționat faptul că fluxul de investiții se desfășoară tot mai mult în ambele direcții, subliniind că aproximativ 1.000 de companii poloneze au investit în Germania, în timp ce circa 1.600 de companii germane au investit în Polonia, în sectoare precum industria auto, industria chimică, optică și electronică.

Ministrul german al Economiei a mai spus că cele două țări se confruntă cu provocări comune. ‘Trebuie să facem față nu doar problemelor din sectorul energetic, ci și dificultăților economice, precum și atacurilor constante ale Rusiei asupra Ucrainei’, a spus Katherina Reiche. Aceasta a vorbit și despre obiectivele comune ale celor două țări, precum îmbunătățirea competitivității prin reducerea reglementărilor și scăderea costurilor totale cu energia. Ea a pledat pentru relansarea creșterii în sectoare tehnologice precum energia, industria spațială și inteligența artificială aplicată în lumea fizică.

La rândul său, ministrul polonez al Finanțelor, Andrzej Domanski, a apreciat că există un potențial semnificativ pentru aprofundarea cooperării cu Germania în sectorul spațial. ‘Trebuie să investim în tehnologii… care nu sunt disponibile în prezent în Europa, dar care sunt absolut esențiale pentru securitatea noastră comună’, a afirmat Domanski, făcând referire la industria spațială. ‘Împreună cu partenerii noștri germani, văd un potențial semnificativ de cooperare, datorită căruia vom deveni mai rezilienți în fața unor eventuale presiuni externe care ar putea apărea la un moment dat’, a declarat Domanski.

De asemenea, Domanski a precizat că Polonia a decis să își dubleze investițiile în sectorul spațial. ‘Considerăm că nu este doar o modalitate foarte eficientă de a cheltui fonduri, fiecare euro investit generează o rentabilitate de 6-7 euro, ci este vorba, totodată, de securitatea și reziliența noastră. În plus, vedem oportunități pentru o cooperare extinsă cu partenerii noștri germani’, a spus Domanski.

Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la semnarea Tratatului de cooperare și bună vecinătate între Polonia și Germania, în 1991.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Zelenski anunță o reuniune cu SUA, NATO și UE asupra garanțiilor de securitate pentru #Ucraina

Zelenski anunță o reuniune cu SUA, NATO și UE asupra garanțiilor de securitate pentru #Ucraina

Caraș-Severin: Incendiul din Parcul Național Domogled și zona Topleț, lichidat; peste 2.200 de hectare, afectate

Caraș-Severin: Incendiul din Parcul Național Domogled și zona Topleț, lichidat; peste 2.200 de hectare, afectate