Producătorul german de automobile sport Porsche intenţionează să finalizeze negocierile privind un al doilea program de reducere a costurilor înainte de vacanţa de vară a angajaţilor, programată pentru luna iulie, a declarat directorul general al companiei, Michael Leiters, într-un interviu acordat publicaţiei Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, citat de Reuters.
”Vrem să ajungem la un acord cu angajaţii înainte de vacanţa fabricilor din iulie. Angajaţii Porsche au nevoie de claritate”, a afirmat Leiters.
Compania a anunţat anterior că va elimina aproximativ 1.900 de locuri de muncă în următorii ani, după ce anul trecut a renunţat deja la circa 2.000 de angajaţi temporari.
Potrivit directorului general, Porsche îşi adaptează planurile de producţie la o cerere mai redusă decât cea din ultimii ani. Constructorul auto a vândut aproximativ 280.000 de vehicule în 2025, însă estimează capacităţi de producţie mai mici în viitor.
”Porsche trebuie să câştige bani cu mai puţine maşini”, a declarat Leiters.
Compania intenţionează, de asemenea, să intensifice cooperarea cu producătorul german Audi, parte a aceluiaşi grup auto. Potrivit şefului Porsche, colaborarea mai strânsă ar putea contribui la reducerea costurilor şi la creşterea eficienţei.
În acelaşi timp, Porsche a confirmat că va continua să producă gama de modele de intrare 718, în pofida dificultăţilor cu care se confruntă industria auto europeană.
Rezultatele financiare ale companiei au continuat să fie afectate în primul trimestru din 2026 de tarifele comerciale, tensiunile geopolitice şi lipsurile din gama de modele, ceea ce a determinat conducerea să accelereze măsurile de eficientizare şi reducere a cheltuielilor.
Porsche face parte din grupul Volkswagen, unul dintre cei mai mari producători auto din lume, care se confruntă la rândul său cu presiuni crescute din partea concurenţei chineze şi a încetinirii cererii pe pieţele globale.



