Potenţial parteneriat strategic între dezvoltatorul român de software Oves Enterprise şi norvegienii de la KDA

Dezvoltatorul român de software Oves Enterprise analizează semnarea unui parteneriat strategic cu unul dintre liderii internaţionali în soluţii de apărare, Kongsberg Defence & Aerospace (KDA) pentru integrarea tehnologiei Nemesis AI.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei româneşti, transmis vineri AGERPRES, Oves Enterprise a primit, în această săptămână, o delegaţie a KDA, principalul furnizor norvegian de produse şi sisteme de apărare şi aerospaţial, condusă de Krystian Chmielewski, senior vice-president.

„Întâlnirea s-a desfăşurat la sediul OVES Enterprise din Cluj-Napoca, unde reprezentanţii celor două companii au discutat modalităţi prin care soluţia avansată de inteligenţă artificială, Nemesis AI, ar putea contribui la creşterea performanţelor tehnologice în sectorul de apărare. Discuţiile au inclus şi realizarea unui potenţial unui joint venture prin care cele două companii să dezvolte împreună noi capabilităţi de apărare. Nemesis AI este o soluţie de inteligenţă artificială ce integrează o arhitectură neuromorfă inspirată din creierul uman, capabilă să gestioneze situaţii complexe în timp real, cu o eficienţă sporită. Prin tehnologiile de ultimă generaţie pe care le integrează, Nemesis AI poate transforma sistemele de apărare prin recunoaştere vizuală avansată, anticipare tactică şi adaptabilitate autonomă. Nemesis AI se adresează, în principal, industriei de apărare şi securitate, oferind soluţii avansate pentru vehicule militare autonome, cum ar fi dronele, rachetele şi alte echipamente tactice, fie terestre, aeriene sau maritime”, se precizează în comunicat.

În acelaşi context, administraţia locală a Municipiului Cluj-Napoca şi-a exprimat deschiderea pentru o colaborare strânsă cu Oves Enterprise în vederea creşterii proiectelor de apărare şi securitate, prin asigurarea resurselor necesare pentru dezvoltarea acestor tehnologii avansate.

Oves Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software, cu expertiză în crearea de soluţii software complexe şi inovaţii AI destinate industriilor aerospaţiale, de apărare şi de securitate cibernetică, înfiinţată în anul 2015 la Cluj-Napoca.

Începând cu anul 2019, strategia companiei a inclus oferirea de servicii mai complexe de software development pentru proiecte din zona automotive, eCommerce, fintech, telecom, instituţii guvernamentale internaţionale etc.

În prezent, peste jumătate din cifra de afaceri a dezvoltatorului român este generată de proiecte din afara României, ce integrează tehnologii noi din sfera inteligenţei artificiale şi big data.

Compania are circa 200 de angajaţi şi birouri în România, Germania, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, SUA şi Norvegia. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)

Sursa: www.agerpres.ro

Atenţionare de călătorie MAE – Spania/ Comunitatea Autonomă Andaluzia – cod roşu şi portocaliu de ploi şi intensificări ale vântului

Haltere: Darius Tătaru, dublu medaliat cu bronz la Europenele de juniori din Polonia