in ,

Prahova: Incendiu într-un apartament din Câmpina; o femeie este în stare gravă, 18 persoane au fost evacuate

Prahova: Incendiu într-un apartament din Câmpina; o femeie este în stare gravă, 18 persoane au fost evacuate

O femeie se află în stare gravă, iar 18 persoane au fost evacuate de pompieri în urma unui incendiu care a izbucnit, joi dimineață, într-un apartament situat la etajul al doilea al unui bloc de pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Câmpina.

”În interiorul apartamentului, într-un dormitor de aproximativ 15 metri pătrați a fost găsită o femeie imobilizată la pat, care prezenta arsuri, aflată în stare de inconștiență. Victima a fost preluată de echipajele medicale și s-au efectuat manevre de resuscitare, fiind transportată la spital de ambulanța SAJ Prahova”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova.

Purtătorul de cuvânt al ISU, Andreia Ursachi, a precizat, pentru AGERPRES, că femeia în vârstă de 87 de ani are arsuri de gradele I, II și III pe circa 40% din suprafața corpului.

Un număr de 18 persoane – 15 adulți și 3 minori – au fost evacuate din bloc.

Incendiul ar fi izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului provenit de la o țigară, a arătat ISU.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

21 mai – Ziua Eroilor

21 mai – Ziua Eroilor

Germania/Bloc prăbușit la Goerlitz: Echipele de salvare au recuperat trupul unei turiste românce

Germania/Bloc prăbușit la Goerlitz: Echipele de salvare au recuperat trupul unei turiste românce