Un incendiu a izbucnit, vineri dimineaţă, la o fabrică de prelucrare a lemnului aflată în localitatea Bucov din judeţul Prahova, pompierii intervenind pentru evacuarea fumului, concomitent cu acţiunea pentru stingerea incendiului.
Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, incendiul se manifestă în interiorul clădirii, cu degajare de fum, fiind afectată o suprafaţă de circa 700 de metri pătraţi.
„Se acţionează cu ventilatoare pentru evacuarea fumului dens. Incendiul este localizat, se depun eforturi pentru lichidarea acestuia”, arată ISU.
Până în acest moment nu sunt raportate victime. AGERPRES/(AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)