Prahova: Şase persoane, inclusiv trei copii, implicate într-un accident rutier la Strejnicu

Şase persoane, între care trei copii, au fost implicate într-un accident rutier care s-a produs, marţi, în comuna prahoveană Târgşoru Vechi, sat Strejnicu.

„În eveniment sunt implicate două autoturisme, precum şi cei şase ocupanţi (dintre care trei minori), toţi conştienţi” precizează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

În urma impactului, doi adulţi şi cei trei minori au fost asistaţi medical la faţa locului.

Ulterior, victimele adulte, care au diverse traumatisme, au fost transportate la spital de echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova, precizează sursa citată. AGERPRES/(AS – autor: Anamaria Constantin, editor: George Onea, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: www.agerpres.ro

Naţionala U20: Andrei Dorobanţu, convocat în locul lui David Maftei, accidentat

Alianța surprinzătoare care pune cruce sprijinului pentru Ucraina (The Independent)