Un tânăr de 31 de ani a fost reținut de polițiști după ce a încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție ‘Vasile Lascăr’ Câmpina, au transmis, duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova.
Potrivit acestora, sâmbătă, candidatul a intrat în sala de examen cu un sistem de transmitere și recepționare a informațiilor la distanță, format dintr-un dispozitiv Wi-Fi, o cameră video de mici dimensiuni, un emițător și o microcască. El ar fi filmat subiectele examenului și le-ar fi transmis unei persoane aflate la distanță, de la care primea răspunsurile prin intermediul căștii ascunse.
‘Tentativa de fraudă a fost descoperită de comisia de examinare, iar în urma cercetărilor efectuate de polițiști, bărbatul de 31 de ani, din județul Teleorman, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru infracțiunea de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice’, au precizat oficialii IPJ Prahova.
Polițiștii fac cercetări pentru identificarea persoanei care i-ar fi transmis candidatului, prin intermediul dispozitivului de comunicare audio, răspunsurile la subiectele de examen și pentru stabilirea întregii activități infracționale. Ancheta se desfășoară sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina.


