Circa 20 de trunchiuri de copaci de pe Bulevadul Castanilor din municipiul Ploiești vor fi transformate în artă urbană, unele lucrări urmând să fie inspirate din opere ale lui Constantin Brâncuși.

or fi între 15 și 20 de sculpturi, iar termenul de implementare a proiectului este de șapte săptămâni. Există un parteneriat semnat încă de anul trecut cu Colegiul de Artă ‘Carmen Sylva’, iar operele vor fi realizate de grupele de sculptură, care pot ieși la practică doar marțea’, a precizat miercuri, pentru AGERPRES, directorul societății Servicii de Gospodărire Urbană (SGU) Ploiești, Dragoș Măchițescu.

El a explicat că materialul forestier de pe bulevard, rezultat în urma tăierilor din 2024 avizate de instituțiile abilitate, este bun pentru sculptură, fiind esență tare (tei și castani).

Unele dintre aceste sculpturi vor fi inspirate din opera lui Brâncuși, într-o replică minimalistă.

‘Copacii bătrâni, care au străjuit orașul zeci de ani și au cedat în cele din urmă în fața fenomenelor meteo extreme sau a trecerii implacabile a timpului, nu vor dispărea pur și simplu. În loc să fie tratați ca simple deșeuri vegetale, trunchiurile acestora vor fi salvate, recondiționate și redate comunității noastre sub formă de sculpturi și instalații artistice captivante. (…) Sub dălțile iscusite ale viitorilor artiști, lemnul îmbătrânit va prinde viață și va lua forme pline de semnificație. Omagiu geniului: celebrăm 150 de ani de la nașterea inegalabilului Constantin Brâncuși prin lucrări menite să ne reamintească de influența sa profundă asupra patrimoniului mondial. Rădăcini culturale: motive tradiționale muntenești vor fi sculptate cu multă grijă, reprezentând un omagiu sincer adus identității noastre locale’, a scris directorul Dragoș Măchițescu, pe pagina sa de Facebook.


Demersul este inspirat din peisajul urban al unor orașe de poveste precum Roma sau Copenhaga.
Foto: Dragoş Măchițescu/Facebook


