in ,

Prefectura Vrancea: Viiturile și ploile torențiale au afectat drumuri, maluri și poduri în mai multe localități

Prefectura Vrancea: Viiturile și ploile torențiale au afectat drumuri, maluri și poduri în mai multe localități

Viiturile formate pe râul Râmna și pârâul Valea Neagră, precum și ploile torențiale și intensificările de vânt au provocat pagube în mai multe localități din județul Vrancea, afectând drumuri comunale, maluri de râuri, poduri și un imobil, a informat, miercuri, Instituția Prefectului.

Potrivit sursei citate, în comuna Poiana Cristei, satul Petreanu, viiturile produse marți pe râul Râmna și pârâul Valea Neagră au afectat malurile cursurilor de apă și podurile de beton din zonele Brazi și Între Văi.

‘În urma intervenției Comitetului Local pentru Situații de Urgență, drumul a fost degajat, iar podurile sunt circulabile’, a transmis Instituția Prefectului Vrancea.

În comuna Gura Caliței, satul Plopu, creșterea debitului râului Râmna a provocat eroziuni ale malului drept, în timp ce în comuna Câmpineanca un copac doborât de vânt a căzut peste acoperișul unui imobil, provocând distrugerea acestuia și afectând iluminatul public.

Totodată, în comuna Vintileasca, ploile torențiale au dus la decopertarea unor porțiuni de drum comunal și la activarea unei alunecări de teren care a blocat drumul comunal 177A. În zonă s-a intervenit pentru devierea apei și refacerea drumurilor la stadiul inițial.

Prefectura Vrancea monitorizează în continuare situația generată de ploile torențiale.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Brașov: Un nou muzeu va fi deschis la Râșnov, în cadrul Dino Parc

Brașov: Un nou muzeu va fi deschis la Râșnov, în cadrul Dino Parc

Grindeanu susține că PNL utilizează aceleași mecanisme de comunicare online ca și Călin Georgescu

Grindeanu susține că PNL utilizează aceleași mecanisme de comunicare online ca și Călin Georgescu