Finalizarea preluării International Distribution Services, compania care deţine Royal Mail, de către EP Group va fi probabil amânată până în al doilea trimestru al anului 2025 din cauza unor probleme de reglementare în România, a anunţat miercuri compania, citată de Reuters.
Potrivit EP Group, deţinută de miliardarul ceh Daniel Kretinsky, singura condiţie de reglementare care mai trebuie soluţionată se referă la investiţiile străine directe în România. Compania a precizat că se aşteaptă ca această condiţie să fie îndeplinită în al doilea trimestru al anului.
Tranzacţia necesită acordul autorităţilor din România deoarece holdingul International Distribution Services deţine, indirect, operatorul de servicii de curierat şi coletărie GLS General Logistics Systems Romania.
Guvernul britanic a aprobat tranzacţia în valoare de 3,57 miliarde de lire sterline (4,58 miliarde de dolari) în decembrie 2024, iar finalizarea acesteia era iniţial prevăzută pentru primul trimestru al acestui an.