Echipa engleză Nottingham Forest a învins luni, în deplasare, scor 3-1, formaţia londoneză Chelsea, în etapa a 35-a din Premier League.
„Pădurarii” au marcat primul gol pe Stamford Bridge încă din minutul al doilea, când Awoniyi l-a învins pe portarul gazdelor, Robert Sanchez. Tot Awoniyi a obţinut un penalti şi Igor Jesus a transformat, în minutul 15.
Londonezii au primit penalti, pe final de repriză, însă portarul Matz Sels a apărat execuţia lui Cole Palmer, în minutul 45+10. Awoniyi a pus pe tabelă un sec 3-0 în minutul 52, apoi Joao Pedro a avut gol anulat pentru gazde, în minutul 75, pentru ca tot el să înscrie golul de onoare al londonezilor, în minutul 90+3.
Chelsea – Nottingham Forest 1-3, iar The Blues rămân departe de cupele europene, în timp ce Nottingham Forest e pe locul 16, cu 42 de puncte.



