Premieră dublă pe AXN: Sezonul 2 din „FBI: Biroul Federal de Investigaţii” şi „FBI: Most Wanted” vor fi difuzate din 7 octombrie/ VIDEO

Sezonul 2 din „FBI: Biroul Federal de Investigaţii” şi „FBI: Most Wanted”, două dintre cele mai populare producţii de tip procedural drama, vor fi difuzate din 7 octombrie la AXN.

Realizate de Dick Wolf, câştigător al premiului Emmy, serialele vor oferi telespectatorilor momente captivante şi scene pline de suspans, pe măsură ce detectivii se confruntă cu numeroase provocări, iar inteligenţa, flerul şi intuiţia le vor fi din nou puse la încercare.

Sezonul 2 al „FBI: Biroul Federal de Investigaţii” va avea premiera în 7 octombrie, începând cu ora 21.00, urmat de „FBI: Most Wanted”, în aceeaşi zi, de la ora 22.00. Serialele vor fi difuzate în fiecare luni, la aceleaşi ore.

„FBI: Biroul Federal de Investigaţii” continuă cu sezonul 2, o nouă şi interesantă aventură criminalistică, în care agenţii speciali luptă pentru dreptate, în timp ce mizele jocului devin mai mari ca niciodată. Condusă de Maggie Bell (Missy Peregrym) şi OA Zidan (Zeeko Zaki), echipa se va confrunta cu cei mai cruzi criminali şi infracţiuni fără precedent, inclusiv terorism, trafic de persoane şi crimă organizată. Pe măsură ce investighează aceste cazuri complicate, agenţii trebuie nu doar să facă faţă ameninţărilor externe, ci şi să gestioneze provocările interne din cadrul biroului de investigaţii. Sezonul 2 pătrunde mai adânc în viaţa personajelor, în special a lui Maggie, care continuă să se confrunte cu trauma emoţională a pierderii soţului. De asemenea, încrederea lui OA este pusă la încercare, deoarece trecutul său ca agent sub acoperire îi creează dificultăţi în cadrul FBI. Fiecare episod vine cu noi răsturnări de situaţie şi evoluţii neaşteptate, ţinând telespectatorii cu sufletul la gură.

Imediat după „FBI: Biroul Federal de Investigaţii”, fanii se vor bucura de o a doua premieră a lunii octombrie – „FBI: Most Wanted”. În primul sezon, telespectatorii vor pătrunde în lumea Grupului Operativ din cadrul FBI, o unitate specială, care se concentrează pe urmărirea şi capturarea celor mai periculoşi infractori. Conduşi de Jess LaCroix (Julian McMahon), un detectiv profesionist cu un temperament calm, dar implacabil, agenţii au sarcina de a prinde criminalii, care încearcă să fugă după ce au comis crime îngrozitoare. Din echipă mai fac parte Kenny Crosby (Kellan Lutz), un fost specialist în informaţii secrete al armatei, Sheryll Barnes (Roxy Sternberg), o agentă dură şi ambiţioasă, cu experienţă în poliţie, şi Hana Gibson (Keisha Castle-Hughes), o expertă în tehnologie şi analist de comunicaţii. Serialul a devenit cunoscut pentru interpretarea ireproşabilă a actorilor, profunzimea emoţională a personajelor şi portretizarea realistă şi a provocărilor cu care detectivii se confruntă în capturarea infractorilor.

Ucraina afirmă că Rusia i-a atacat infrastructura critică cu 19 drone în cursul nopţii. Incendiul uriaş de la un depozit de combustibil rusesc din Ural a fost stins

Cât au costat deplasările președintelui Iohannis în străinătate, în două mandate. Este vorba de sume exorbitante, iar pe final de mandat ‘a dat lovitura’