in ,

Premierul danez Mette Frederiksen şi-a prezentat guvernul, format în majoritate din femei

Premierul danez Mette Frederiksen şi-a prezentat guvernul, format în majoritate din femei

Prim-ministrul danez Mette Frederiksen şi-a prezentat miercuri noul guvern care, pentru prima dată în istoria Danemarcei, are mai multe femei decât bărbaţi, relatează AFP.

După luni de negocieri, în urma alegerilor cu rezultat neconcludent din 24 martie, Mette Frederiksen a anunţat luni că a reuşit să formeze un guvern de centru-stânga care reuneşte partidul său, Social-democraţii, precum şi Partidul Popular Socialist SF, Radikale Venstre (centru-stânga) şi Moderaţii (centrişti).

Este vorba de al treilea mandat al acesteia la conducerea unui guvern danez, pe care îl conduce din 2019.

Mette Frederiksen a anunţat numele noilor miniştri pe care i-a prezentat regelui Frederik al X-lea.

„Este un guvern format din 21 de miniştri şi, pentru prima dată în istoria Danemarcei, are mai multe femei miniştri decât bărbaţi”, a declarat ea.

Unsprezece dintre cei 21 de miniştri sunt femei, iar lista include, de asemenea, nume cunoscute din fostul său guvern.

Liderul Partidului Moderat, Lars Løkke Rasmussen, care s-a impus ca omul-cheie al negocierilor după alegerile din 24 martie, îşi păstrează funcţia de ministru al afacerilor externe.

Comentatorii remarcă faptul că Mette Frederiksen a ales să-l numească pe colegul său de partid Peter Hummelgaard în funcţia de ministru al finanţelor, în locul lui Nicolai Wammen, care va ocupa fostul post al lui Hummelgaard ca ministru al justiţiei. Amândoi sunt consideraţi pretendenţi la succesiunea lui Mette Frederiksen la conducerea Partidului Social-Democrat. „Odată cu promovarea lui Peter Hummelgaard, devine clar că el este candidatul lui Mette Frederiksen”, a declarat Christine Cordsen, corespondentul politic al postului public DR.

Marţi, Mette Frederiksen a prezentat un program politic prin care promite să sprijine familiile care se confruntă cu creşterea preţurilor, angajându-se în acelaşi timp să menţină o politică restrictivă în materie de imigraţie.

La alegerile din martie, social-democraţii au înregistrat cel mai slab scor din 1903, dar au rămas de departe primul partid, cu 38 de locuri.

Nici blocul de stânga, nici cel de dreapta nu au obţinut majoritatea la scrutinul care a lăsat parlamentul fragmentat.

Cele patru partide ale noii coaliţii deţin împreună doar 82 din cele 179 de locuri din Parlament, aşa că guvernul va trebui să se bazeze pe sprijinul altor partide pentru a promova legi.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Lia Olguţa Vasilescu, după demisia lui Constantin Toma: Nu înţeleg de ce n-a făcut-o şi din PSD, dacă tot a început / La noi este foarte multă democraţie. La alte partide, doresc să-i dea afară dacă îşi spun punctele de vedere

Lia Olguţa Vasilescu, după discuţiile pe legea salarizării: Mie nu-mi convine, ca primar, să cresc cu peste 2 milioane de euro salariile în Primăria Craiova / Despre salariile demnitarilor: Din cât am înţeles, vor fi eşalonate până în 2031