Premierul danez reacționează la declarațiile lui Trump – De ce reprezită Groenlanda o miză atât de mare

Mette Frederiksen a declarat că prim-ministrul groenlandez Múte Egede „a fost foarte, foarte clar că există un sprijin majoritar în rândul poporului groenlandez că Groenlanda nu este de vânzare şi nu va fi nici în viitor”.

Remarcile liderului danez vin după ce Donald Trump a sugerat cumpărarea Groenlandei de la Danemarca luna trecută, spunând că o achiziţie americană a teritoriului arctic este o „necesitate absolută”. El a făcut această propunere şi în 2019, în timpul primului său mandat, ceea ce i-a atras şi atunci o mustrare din partea lui Frederiksen.

Marţi, însă, preşedintele ales a mers şi mai departe, iar într-o conferinţă de presă nu a exclus folosirea forţei pentru a prelua controlul asupra Groenlandei. Comentariile premierului danez au fost făcute înainte de aceste noi declaraţii.

Fiul cel mare al lui Trump, Donald Trump Jr., a aterizat marţi în Groenlanda în ceea ce el a numit o vizită privată. În anturajul său se aflau însă activistul conservator Charlie Kirk şi directorul de personal al tatălui său, Sergio Gor. Trump Sr. i-a descris drept reprezentanţii săi.

„Don Jr. şi reprezentanţii mei aterizează în Groenlanda. Primirea a fost grozavă. Ei, şi Lumea Liberă, au nevoie de siguranţă, securitate, putere şi PACE! Aceasta este o afacere care trebuie să se întâmple. MAGA. FACEŢI GROENLANDA MĂREAŢĂ DIN NOU!” a scris Trump într-o postare, marţi, pe platforma sa de social media Truth Social.

La cinci ani după ce a respins aspiraţiile arctice ale lui Trump, premierul Mette Frederiksen a reiterat că „Groenlanda aparţine groenlandezilor”.

„Pe de o parte, sunt mulţumită de creşterea interesului american pentru Groenlanda”, a declarat Frederiksen într-un interviu acordat marţi radiodifuzorului danez TV 2. „Dar, desigur, este important ca aceasta să aibă loc într-un mod în care decizia să aparţină groenlandezilor, ce le rezervă viitorul”.

Groenlanda, cea mai mare insulă din lume, cu o populaţie de aproximativ 60.000 de locuitori, a fost o colonie daneză până când a devenit autonomă, cu propriul său parlament, în 1979. Groenlanda rămâne un teritoriu al Danemarcei, Copenhaga exercitând controlul asupra politicii sale externe şi de apărare.

Pe măsură ce puterile globale încearcă să îşi extindă raza de acţiune şi amprenta în Arctica, Groenlanda, bogată în minerale – care găzduieşte şi o bază militară a SUA – este râvnită pentru valoarea sa strategică în materie de securitate şi comerţ.

Mette Frederiksen, care în 2019 a descris oferta lui Trump de a cumpăra insula ca fiind „absurdă”, a declarat că depinde de groenlandezi să îşi decidă propriul viitor, numind mişcarea de independenţă în creştere de pe insulă „legitimă”.

„Pot observa o dorinţă puternică în rândul multor groenlandezi de a se îndrepta spre independenţă”, a spus ea. „Este legitim şi, prin urmare, cred că este important ca viitorul Groenlandei să fie modelat în Nuuk (capitala Groenlandei)”, a spus premierul danez.

În conformitate cu un acord încheiat în 2009 cu Danemarca, Groenlanda îşi poate declara independenţa numai în urma unui referendum valid – pe care liderul său Egede a părut să sugereze, în timpul discursului său de Anul Nou, că ar putea avea loc în paralel cu viitoarele alegeri parlamentare din aprilie.

Donald Trump, ultimatum pentru Hamas: Iadul se va dezlănţui în Orientul Mijlociu

WSJ: Anthropic, rivalul OpenAI, în discuţii avansate pentru o finanţare de 2 miliarde de dolari, la o evaluare de 60 miliarde de dolari