Premierul interimar Ilie Bolojan a reafirmat angajamentul României de a continua procesul de consolidare fiscală și de a reduce riscurile asociate finanțelor publice în cadrul întâlnirii pe care a avut-o, marți, la Palatul Victoria, cu o delegație de investitori formată din reprezentanți ai J.P. Morgan, ai unor companii cu capital străin și ai unor instituții financiare internaționale.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuțiile au avut loc în contextul situației politice și economice actuale din România și au vizat, în principal, evoluția finanțelor publice, perspectivele privind deficitul bugetar, costurile de finanțare ale statului, absorbția fondurilor europene și necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală și a reformelor începute, pentru menținerea stabilității fiscale și a încrederii investitorilor.
Premierul Ilie Bolojan le-a mulțumit reprezentanților mediului de afaceri pentru colaborarea din ultimul an și pentru încrederea acordată României prin investițiile realizate, precizează sursa citată.
La rândul lor, reprezentanții companiilor au apreciat măsurile adoptate de Guvern în ultimul an pentru reducerea deficitului bugetar și controlul cheltuielilor publice, subliniind că rezultatele obținute au contribuit la menținerea încrederii investitorilor în economia României.
‘Investitorii au subliniat însă că rezultatele obținute până acum trebuie consolidate și că predictibilitatea politicilor economice și fiscale este esențială pentru deciziile de investiții pe termen mediu și lung. În acest context, reprezentanții mediului de afaceri și-au exprimat preocuparea față de riscul ca schimbările de configurație guvernamentală să afecteze ritmul reformelor, controlul cheltuielilor publice și traiectoria de reducere a deficitului bugetar’, conform comunicatului.
În același context, premierul interimar a subliniat că România are nevoie, cât mai rapid, de un Guvern cu puteri depline și de un premier responsabil, care să poată continua procesul de consolidare fiscală în anii următori și reformele necesare pentru reducerea dezechilibrelor structurale.
Totodată, șeful Executivului a arătat că reducerea deficitului trebuie să continue prin controlul cheltuielilor publice, eficientizarea aparatului de stat și prioritizarea investițiilor.
Un alt subiect important al discuției a fost absorbția fondurilor europene din PNRR, în special a componentei de granturi.
‘Vom face toate eforturile pentru ca rata de absorbție a fondurilor din PNRR să se maximizeze până la sfârșitul anului. Trebuie să valorificăm această resursă pentru investiții și pentru dezvoltarea economiei’, a declarat Bolojan, citat în comunicat.
La întâlnirea de la Palatul Victoria, alături de premierul Bolojan, au participat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, directorul general al Trezoreriei Statului din Ministerul Finanțelor, Ștefan Nanu, și consilierul onorific al premierului, Ionuț Dumitru.


