in ,

Premierul laburist Keir Starmer, sub ameninţarea unei anchete parlamentare în scandalul Epstein-Mandelson

Premierul laburist Keir Starmer, sub ameninţarea unei anchete parlamentare în scandalul Epstein-Mandelson

Deputaţii britanici urmează să se exprime marţi prin vot dacă premierul laburist Keir Starmer să fie supus unei anchete parlamentare în scandalul legat de numirea lui Peter Mandelson ambasador în Statele Unite, relatează AFP.

Liderul laburist este acuzat de către unii dintre deputaţi de faptul că a minţit Parlamentul atunci când a dat asigurări că procedura a fost respectată la această numire, iar opoziţia îi cere să demisioneze.

Luni, preşedintele camerei Comunelor, Lindsay Hoyle, a anunţat că a aprobat organiarea acestui vot la cererea ”multor” deputaţi, inclusiv a şefei Partidului Conservator (Tories), Kemi Badenoch, în opoziţie.

Potrivit unor dezvăluiri ale cotidianului The Guardian, la 16 aprilie – confirmate ulerior de către Guvern -, Ministerul de Externe i-a acordat în ianuarie 2025 o abilitare în domeniuul securităţii lui Peter Mandelson, în vederea postului de ambasador, în pofida unui aviz negativ al serviciului însărcinat cu controlul antecedentelor.

Premierul, care a anunţat în decebrie 2024 că vrea să-l numească în post, a dat asigurări că nu era la curent şi l-a destituit pe funcţionarul cu cel mai înalt rang de la Foreign Office pentru că nu l-a informat cu privire la acest lucru.

El a negat acuzaţii potrivit cărora Downing Street a exercitat presiuni asupra Foreign Office pentru ca să aprobe această numire mai rapid.

”LOVITURĂ POLITICĂ”

Marţi, un fost şef de cabinet, Morgan McSweeney, care a recomandat numirea lui Peter Mandelson şi care a demisionat între timp, urma să fie audiat într-o Comisie parlamentară.

Keir Starmer dispune de o foarte largă majoritate în Camera Comunelor – iar astfel moţiunea supusă votului este necesar să fie susţinută de mulţi parlamentari laburişti pentru a fi adoptată

Şeful Guvernului a acuzat luni seara opoziţia de faptul că vrea să de o ”lovitură politică”, într-un interviu acordat Sky News, şi a apărat ”transparenţa” Guvernului său, care s-a angajat să publice documentele legate de numirea lui Peter Mandelson.

Keir Starmer l-a destituit pe Peter Mandelson în septembrie 2025, după o nouă serie de dezvăluiri cu privire la prietenia acestuia cu Jeffrey Epstein.

Poliţia britanică a deschis între timp o anchetă care-l vizează pe Peter Mandelson, suspectat de faptul că a comis o încălcare în exercitarea funcţiei oficiale.

El este acuzat de faptul că i-a transmis finanţistului american, mort în închsoare în 2019, documente sensibile, în perioada în care era ministru (2008-2010).

Ultimul premier care a fost supus unei astfel de anchete parlamentare este conservatorul Boris Johnson, în timpul scandalului ”Partygate”, în urma unor petrecreri organizate la Downing Street în plină pandemie covid-19.

Boris Johnson a demisionat în 2023 din mandatul de deputat, imediat după publicarea unor concluzii copleşitoare ale acestei anchete.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

OMS avertizează cu privire la lentoarea progreselor în lupta împotriva virusurilor hepatitei

OMS avertizează cu privire la lentoarea progreselor în lupta împotriva virusurilor hepatitei

Ministrul interimar al Sănătăţii a cerut Inspecţiei Sanitare să facă un control la cabinetul din Bucureşti unde o femeie a intrat în comă şi a murit, în urma unei proceduri estetice/ Inspectorii au găsit cabinetul închis

Ministrul interimar al Sănătăţii a cerut Inspecţiei Sanitare să facă un control la cabinetul din Bucureşti unde o femeie a intrat în comă şi a murit, în urma unei proceduri estetice/ Inspectorii au găsit cabinetul închis