Premierul polonez Donald Tusk a avertizat marți că țara sa nu se va simți obligată de niciun acord încheiat în negocierile asupra războiului din Ucraina în formatul ‘E3’ (Regatul Unit, Franța și Germania) dacă va fi exclusă de la masa negocierilor, argumentând că Polonia este ‘un actor de neocolit în arhitectura de securitate regională’, relatează agenția EFE.
Vorbind la o conferință de presă la Varșovia, Tusk și-a exprimat astfel nemulțumirea față de excluderea Poloniei din discuțiile la nivel înalt privind războiul din Ucraina desfășurate duminică la Londra, unde premierul britanic Keir Starmer, președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Friedrich Merz s-au întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Donald Tusk a mai menționat că a avut în aceeași zi ‘o discuție extinsă’ cu Friedrich Merz, care l-a informat despre detaliile întâlnirii cu Zelenski, și căruia i-a transmis în această convorbire că, ‘din perspectiva Poloniei, nu vom fi obligați și nu vom respecta niciun acord la care nu participăm’, întrucât ‘Polonia este o verigă absolut esențială pentru discuții serioase asupra viitorului Ucrainei și al regiunii’.
Tusk a criticat de asemenea ‘fragmentarea’ generată de ‘aceste formate reduse’ și a asigurat că există și alți parteneri europeni care împărtășesc această nemulțumire.


