Premierul României – mesaj în cartea de condoleanţe deschisă la Nunţiatura Apostolică în România

Şeful Guvernului a petrecut câteva minute în sediul Ambasadei.

O carte de condoleanţe pentru oficiali este deschisă în interiorul misiunii diplomatice, iar toţi cei care doresc să transmită câteva cuvinte Vaticanului pot face acest lucru, având acces la o carte de condoleanţe din curtea Nunţiaturii, care este expusă alături de un portret al Papei Francisc.

Mai mulţi diplomaţi au transmis mesaje, de la deschiderea acestei cărţi de condoleanţe accesibilă publicului până vineri seara.

Şi preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a anunţat că va transmite condoleanţe Vaticanului, la misiunea diplomatică.

„Am semnat astăzi în Cartea de condoleanţe deschisă în memoria Papei Francisc la Nunţiatura Apostolică în România. Moştenirea morală şi spirituală a Papei Francisc va rămâne vie în conştiinţa poporului român şi ne va călăuzi în continuare către compasiune, echilibru şi înţelegere”, a transmis premierul după ce a semnat în cartea de condoleanţe.

Premierul anunţă că va fi prezent la funerariile Papei Francisc, sâmbătă.

”Sâmbătă, voi fi prezent la funeraliile Sanctităţii Sale pentru a aduce un ultim omagiu în numele românilor celui care a fost un simbol al păcii, al speranţei şi al umanităţii.“, a scris Ciolacu pe Facebook.

Victor Ponta a semnat Declaraţia Universităţii Bucureşti pentru păstrarea orientării euroatlantice a României

VIDEO Captură uriașă în Marea Neagră: tone de pește și plase de pescuit, descoperite de poliția de frontieră