Premierul ucrainean salută la Berlin cooperarea cu Germania

„Cu Germania avem cele mai mari societăţi mixte în sectorul apărării”, a declarat Şmîhal, dând ca exemplu proiecte de reparare şi întreţinere a tancurilor, producţia de vehicule de luptă moderne de infanterie şi sisteme de apărare aeriană.

„Avem proiecte şi în producţia de rachete antitanc şi mine antitanc”, a amintit el.

Potrivit lui Şmîhal, industria de apărare ucraineană, care este în creştere rapidă ca urmare a invaziei ruse, are deja peste 300.000 de angajaţi în circa 800 de companii.

„Producţia noastră de apărare creşte şi va valora deja în jur de 30 de miliarde de dolari în 2024”, a adăugat el.

Premierul ucrainean şi-a exprimat recunoştinţa pentru faptul că nicio companie germană nu a părăsit piaţa ucraineană după începutul războiului, în 2022.

El a menţionat cu acelaşi prilej, în ceea ce priveşte potenţialul economic al ţării sale, rezervele de pământuri rare, precum şi capacităţile mari de stocare pentru gaze naturale.

„Avem cele mai mari instalaţii subterane de stocare a gazelor din Europa, cu peste 30 de miliarde de metri cubi, care ar putea deveni seiful de gaz al Europei”, a mai spus Smîhal.

Premierul ucrainean salută la Berlin cooperarea cu Germania

Forțele ucrainene sunt în corzi – Rușii sunt la trei kilometri de un punct strategic de pe frontul de este și avansează