Actorul Victor Rebengiuc, care a primit din partea Agenţiei de presă News.ro Premiul „O conştiinţă pentru România”, la Gala organizată marţi seară, cu ocazia împlinirii a 10 de ani existenţă, a intrat în posesia trofeului.
”La mulţi ani, News.ro!”, a transmis Victor Rebengiuc, care s-a lăsat fotografiat ţinând în mână trofeul Galei News.ro – 10 OAMENI CARE NE INSPIRĂ – Profesionalism. Impact. Responsabilitate.
Unul dintre momentele emoţionante ale Galei News.ro, care a avut loc marţi seară, la Hotel Radisson Blu, a fost premiul acordat lui Victor Rebengiuc pentru talentul neobosit, pentru rigoare. pentru curaj. pentru adevăr, când toată sala l-a aplaudat în picioare.

Premiul a fost anunţat de Virginia Oţel, director de comunicare corporativă Garanti BBVA. Ea a precizat că banca pe care o reprezintă sprijină multe proiecte culturale.
Figură majoră a culturii române şi o voce puternică a societăţii civile
Construit din vitalitate, mereu un altfel de personaj, a vrut să ajungă un actor mare. Este mai mult. Suntem mai bogaţi admirându-l, urmărindu-l, ascultându-i ideile şi sfaturile. Este omul apreciat, care încurajează şi care te face să îţi doreşti să te revolţi împotriva nedreptăţilor. Este conştiinţă civică şi curaj. Este talent neobosit. Ştim că nu-i plac laudele, dar le merită şi îi suntem recunoscători. Este omul care identifică răul, impostura, care inspiră şi îndrumă, care lasă o moştenire. A devenit actor din întâmplare, iar întâmplarea a creat istorie.
“N-am făcut niciun efort special pentru a fi aşa cum sunt. Sunt aşa cum m-am născut”, spunea el.
Victor Rebengiuc, actor emblematic care a traversat epoci, regimuri, spune prin creaţiile sale povestea unei ţări şi a oamenilor ei. A construit o operă rămânând fidel adevărului şi rigorii profesionale. A rămas pe scenă 70 de ani. E dificil să fie egalat.
De la teatrul clasic la filmul de autor, de la roluri istorice la personaje contemporane, Victor Rebengiuc este o prezenţă care a modelat generaţii şi este identificat de noi, spectatorii, cu personaje fundamentale pentru cultura română: Tănase Scatiu, Ilie Moromete, Apostol Bologa, Iancu Pampon, Ştefan Tipătescu, medicul Theodor Hristea din “Faleze pe nisip”, inspectorul Coroiu din “Dreptate în lanţuri”, Contele Almaviva, Lear.
Spune că nu se consideră o vedetă, ci un profesionist şi încă se perfecţionează. “Sunt un om care-şi face profesia cu exactitate, cu rigurozitate. Am răspundere faţă de autor, faţă de rol, faţă de regizor, faţă de teatru şi faţă de public. (…) De-asta şi joc roluri foarte diferite, nu mă cantonez într-un gen de roluri. Eu încerc să fiu un personaj, de fiecare dată, altfel”.
A primit numeroase premii şi distincţii, printre care Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” şi Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, în 2017.
UNITER i-a oferit în mai multe rânduri premiul pentru cel mai bun actor în rol principal. A fost rector al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” şi a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea UNATC.
În calitate de activist al societăţii civile, a participat la Revoluţia Română, iar apoi, de-a lungul anilor, s-a implicat activ în modelarea societăţii româneşti.



