Fostul președinte al României s-a stins din viață marți, pe 5 august, la vârsta de 95 de ani. Canalul de propagandă al Moscovei, TASS a preluat mesajul Guvernului României, apoi a vorbit despre relația dintre Ion Iliescu și Rusia.
„Iliescu a fost de trei ori șef al statului român: în perioada 1989-1992, în calitate de președinte al Consiliului Frontului Național de Salvare și al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (parlamentul de tranziție), în perioada 1992-1996 și în perioada 2000-2004, în calitate de președinte ales al țării. În această perioadă, în țară au avut loc schimbări fundamentale: a fost restabilită proprietatea privată, a fost introdus un sistem multipartid și au fost proclamate drepturile și libertățile omului. În acești ani, România a aderat la NATO și a finalizat negocierile pentru aderarea la UE.
În același timp, Iliescu a fost un susținător al relațiilor constructive cu Rusia. În 2003, el a semnat la Moscova, împreună cu președintele rus Vladimir Putin, Tratatul de prietenie și cooperare între Federația Rusă și România”, scrie TASS.
Alte publicații vobesc despre dosarele în care i-a apărut numele și notează că „a creat în mod deliberat o atmosferă de psihoză teroristă”.
„Parchetul General al României l-a pus sub acuzare pe Iliescu pentru comiterea de crime împotriva umanității. Mai precis, el a fost acuzat că, în decembrie 1989, împreună cu camarazii săi, a creat în mod deliberat o atmosferă de „psihoză teroristă” în țară, care a dus la confruntări armate și la moartea mai multor persoane, și că a ordonat dispersarea unei manifestații antiguvernamentale la București, în iunie 1990, în urma căreia au existat victime. Iliescu a respins aceste acuzații, calificându-le ca fiind motivate politic”.
Ion Iliescu, primul preşedinte al României post-comuniste, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul ”Agrippa Ionescu”, unde a fost internat în urmă cu aproape două luni, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar. Guvernul a stabilit că 7 august va fi declarată zi de doliu naţional. Înmormântarea va avea loc joi, în Cimitirul Ghencea 3, iar înhumarea va avea loc doar în prezenţa familiei şi a prietenilor apropiaţi.
“Astăzi, 5 august 2025, domnul Ion Iliescu a încetat din viaţă, decesul fiind înregistrat la ora 15:55. Spitalul Clinic de Urgenţă “Prof. Dr. Agrippa Ionescu” transmite sincere condoleanţe familiei şi apropiaţilor. Ion Iliescu a fost internat în unitatea noastră începând cu 9 iunie, iar pe parcursul celor 57 de zile de spitalizare echipa medicală multidisciplinară a depus toate eforturile pentru a-i asigura îngrijirea şi tratamentul necesare. Spitalul Clinic de Urgenţă “Prof. Dr. Agrippa Ionescu” rămâne fidel misiunii sale de a pune pe primul loc viaţa, demnitatea şi respectul pentru pacienţii săi”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a spitalului.