in ,

Președinta Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități a fost demisă

Președinta Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități a fost demisă

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat miercuri că a demis-o din funcție pe președinta Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), Alexandra Zară, și a solicitat sancționarea conducerii unor instituții din județul Bihor, în urma modului în care acestea au gestionat intervenția DIICOT din 30 iunie.

‘Am demis-o astăzi din funcție pe președinta Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, doamna Alexandra Zară. De asemenea, am solicitat domnului Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, să dispună măsuri de sancționare a directorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor. Am solicitat directorului general al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială să dispună măsuri de sancționare a conducerii AJPIS Bihor. Am dispus elaborarea unui protocol interinstituțional și a unor proceduri de lucru cu privire la persoanele vulnerabile vizate de acțiuni operative’, a scris Dragoș Pîslaru, pe Facebook.

El menționează că aceste măsuri vin ca urmare a modului în care aceste instituții au acționat atât în ceea ce privește intervenția DIICOT din data de 30 iunie, cât și în gestionarea acestui subiect în decursul anilor.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Franța: Autoritatea pentru concurență somează Meta să se conformeze obligației de a plăti presa în baza ”drepturilor conexe”

Franța: Autoritatea pentru concurență somează Meta să se conformeze obligației de a plăti presa în baza ”drepturilor conexe”

Fotbal – CM 2026: Membri ai Parlamentului European solicită o anchetă privind rolul lui Infantino în cazul Balogun

Fotbal – CM 2026: Membri ai Parlamentului European solicită o anchetă privind rolul lui Infantino în cazul Balogun