Președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Răzvan Coman, a atras atenția, de Ziua Mondială a Albinei, asupra scăderii alarmante a populațiilor de albine din cauza poluării, pesticidelor și a schimbărilor climatice.
‘Azi e Ziua Mondială a Albinei, o zi dedicată uneia dintre cele mai importante viețuitoare de pe planetă. Deși fragile și micuțe, ele au rol esențial în echilibrul vieții pe pământ. Instituită în 2017 la inițiativa Sloveniei, Ziua Mondială a Albinei, pe lângă faptul că este o zi de sărbătoare, este și un semnal de alarmă, un îndemn la responsabilitate: să învățăm să le apreciem și să avem grijă de lumea în care trăim. Trebuie să avem o recunoaștere a rolului pe care îl joacă albina în avertizarea noastră privind efectele pe care le cauzăm asupra mediului în care trăim’, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Răzvan Coman.
Potrivit sursei citate, populația de albine a înregistrat în ultimii ani ‘o scădere alarmantă’ din cauza poluării, pesticidelor și a schimbărilor climatice, dar în mare parte și datorită efectelor antropice. ‘Și asta ne privește pe toți și ne amintește cât de important este să protejăm natura, nu pentru că albina ne-o cere pentru ea în sine, ci pentru că ne cere să protejăm mediul în care trăiește și, implicit este și pentru noi, pentru viitorul nostru. Cu toate intervențiile pe care le fac iubitorii de albine și eforturile lor legate de hrană, tratamente sau tehnologii, nu pot compensa conexiunea permanentă și interdependența albinei cu mediul în care trăiește’, a adăugat el.
Președintele ACA afirmă că România a pierdut în 2025 aproape un milion de familii de albine, pe fondul condițiilor climatice și al presiunilor asupra mediului, o situație care s-ar fi manifestat și în alte state din estul Europei.
‘În principiu, în România, în ultimii ani, s-au înregistrat extrem de multe pierderi de familii de albine. În sensul acesta, în prima fază, pentru a reface cumva efectivul, au fost inițiative privind susținerea apicultorilor prin acordarea unor ajutoare financiare pe familia de albine și nu mai departe de ieri (marți, 19 mai – n.r.), în Camera Deputaților, la Comisia de Agricultură, s-a votat practic o propunere legislativă privind acordarea sumei 15 euro pe familia de albine. Săptămâna următoare va fi supusă pentru aprobare plenului Camerei Deputaților și după aceea să-și urmeze cursul normal de aplicare către Ministerul de Agriculturii și să intre în vigoare’, a mai spus Coman.
El a subliniat că sprijinul financiar de 15 euro pe familia de albine se va acorda pe o perioadă de trei ani, având în vedere că refacerea efectivelor nu poate fi realizată într-un singur an.
‘Se acordă 15 euro pe familia de albine pe o perioadă de trei ani, pentru că nu poți reface într-un an de zile un efectiv de aproape un milion de albine care au pierit în 2025. Multă lume nu rostește această cifră, dar realitatea este undeva acolo. Și nu s-a întâmplat doar în România, ci în tot estul Europei și chiar a mers un pic mai spre centru’, a transmis președintele ACA.
Totodată, acesta a atras atenția asupra importurilor de surogat de miere la prețuri de dumping, care pun presiune pe producătorii români.
‘Încercăm să popularizăm mierea, pentru că avem acele intervenții de afară, cu tot felul de surogate de miere ce vin la niște prețuri de dumping. Apicultorul român nu are cum să producă miere la prețurile astea. Și atunci, prin tot felul de evenimente, târguri și expoziții încercăm să scurtăm lanțul de la producător la consumator’, a subliniat șeful ACA.
Ziua mondială a albinelor se sărbătorește, în fiecare an, la 20 mai, în scopul evidențierii importanței albinelor pentru umanitate și necesității protejării acestora dar și a altor polenizatoare. Data aleasă reprezintă ziua de naștere a lui Anton Jana (20 mai 1734 – 13 septembrie 1773), considerat un pionier și un expert important al apiculturii moderne.
Această zi a fost instituită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) în anul 2017, la propunerea Asociației Apicultorilor din Republica Slovenia, avându-l ca șef de proiect pe vicepremierul Dejan Zidan, conform www.worldbeeday.org și www.blog.mybees.ro.
Cu prilejul proclamării, directorul Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), Carla Mucavi, sublinia: ‘Albinele joacă un rol crucial în creșterea randamentului culturilor și promovarea siguranței alimentare și a alimentației. Fără ele, am putea pierde o varietate de produse alimentare, precum cartofi, piper, cafea, dovleci, morcovi, mere, migdale, roșii … Pe scurt, fără albine, FAO nu poate realiza o lume fără foame. Ziua mondială a albinelor recunoaște importanța acestor mici ajutoare și va crește gradul de conștientizare a necesității protejării’.
Dispariția albinelor amenință siguranța alimentației mondiale având în vedere că o treime din producția agricolă la nivel mondial depinde de polenizare, realizată cu precădere de albine, potrivit www.publika.md. Omul de știință Albert Einstein obișnuia să spună că ‘atunci când albinele vor dispărea de pe suprafața Pământului, omul va mai avea doar patru ani de trăit’.
Albinele dau hrană sănătoasă, întrețin 78% din flora autohtonă și aduc venituri la nivelul Uniunii Europene de peste 14 miliarde de euro, pe an, din vânzarea produselor apicole. Pentru a face o jumătate de kilogram de miere, o albină trebuie să zboare aproximativ 144.840 km – de circa trei ori distanța parcursă în jurul globului.
Studiile efectuate de ONU și de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii arată că populațiile de albine și de polenizatori sălbatici s-au restrâns drastic, în ultimii ani, ca o consecință a activității umane iraționale – agricultura intensivă, utilizarea pe scară largă a pesticidelor, poluarea, schimbările climatice, etc. Decimarea populațiilor de albine a determinat țări ca Germania, Franța, Italia, Marea Britanie sau China să emită norme de reglementare pentru restrângerea folosirii pesticidelor, una dintre principalele cauze ale dispariției albinelor.
Citeşte şi:
20 mai – Ziua mondială a albinelor (ONU)


