Președintele Academiei Române, Marius Andruh, a elogiat, marți, figura savantului Elie Carafoli, subliniind că cercetătorul face parte din vasta familie de aromâni cu o contribuție uriașă la dezvoltarea României moderne.
‘Carafoli ilustrează o familie vastă de aromâni care au făcut cultura și tehnica în țara noastră. Începem cu Sextil Pușcariu, care era aromân; Toma Caragiu și Matilda Carioțeanu – Caragiu, care a fost membră a Academiei Române; Dimitrie Gerota, marele medic; frații Minovici, Ștefan, Nicolae și Mina, una din slăbiciunile mele; Constantin Iotzu, mare arhitect; și Arghir Culina, de asemenea un mare arhitect. Este o familie spirituală, care a avut o contribuție uriașă la dezvoltarea României moderne’, a afirmat Andruh, la Sesiunea omagială ‘Elie Carafoli – 125 de ani de la naștere’, organizată de Secția de științe tehnice a Academiei Române, în aula acestui forum.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
El a caracterizat evenimentul drept ‘încă o zi de sărbătoare’ în Academia Română, după cea de luni, când au fost aniversați frații Lapedatu.
‘Și orice evocarea a personalităților care au onorat Academia Română, precum și cultura română, cultura tehnică sau cultura în sensul cel mai larg al cuvântului, încă o dată, reprezintă o sărbătoare pentru noi. Faptul că sunt mulți reprezentanți ai Universității Politehnica din București arată atașamentul față de ceea ce a reprezentat Elie Carafoli pentru ingineria românească. (…) Am citit și am înțeles că una dintre cele mai prestigioase facultăți de la Universitatea Politehnica, Facultatea de Aeronave, are rădăcinile în ceea ce a realizat, ca profesor, Elie Carafoli’, a punctat Marius Andruh.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
În cadrul sesiunii, moderate de dr. ing. Dumitru-Dorin Prunariu, membru de onoare al Academiei Române, au susținut alocuțiuni: acad. Dorel Banabic, președintele Secției de științe tehnice (Elie Carafoli – Viața și opera), prof. univ. emerit dr. ing. Corneliu Berbente (Elie Carafoli prin prisma unui fost student), cercet. șt. emerit dr. ing. Horia Dumitrescu (Elie Carafoli – maestrul meu în cercetare), cercet. șt. dr. ing. Constantin Olivotto (Contribuțiile profesorului Elie Carafoli în cercetarea aeronautică), Eliane Carafoli, fiica lui Elie Carafoli. O intervenție online a avut-o Ion Paraschivoiu, om de știință roman stabilit în Canada.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Au fost proiectate selecții de imagini audio-video puse la dispoziție de Societatea Română de Televiziune și de Societatea Română de Radiodifuziune, o expoziție fotografică organizată cu sprijinul Agenției Naționale de Presă AGERPRES fiind deschisă în sediul Academiei Române.
***
Elie Carafoli este unul dintre fondatorii școlii românești de aeronautică, alături de Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Ion Stroescu, Radu Manicatide ș.a.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Un alt aspect meritoriu al activității sale l-a reprezentat străduința de a pune în adevărata lumină precursorii aviației și, în general, ai tehnicii românești, de la Conrad Haas, Ioan Valahul la celebrii pioneri ai aviației mondiale Vuia, Vlaicu, Coandă, Bothezat etc.
A fost ales ca membru sau președinte de numeroase foruri științifice din țară și internaționale.


