Preşedintele AEP: În ordonanţa care a reglementat măsurile comune pentru cele două alegeri am prevăzut măsuri ca primarii, preşedinţii de Consilii, prefecţii să identifice spaţii corespunzătoare pentru depunerea documentelor de la secţiile de votare

Preşedintele AEP, Toni Greblă, anunţă că Ordonanţa care a reglementat măsurile comune pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare prevede ca autorităţile locale, împreună cu prefecţii, să găsească ”spaţii corespunzătoare” pentru desfăşurarea activităţii reprezentanţilor secţiilor de votare care depun la biroul ierarhic superior documentele după încheierea procesului de votare şi după numărarea votului, în aşa fel încât scene precum cele de după alegerile din 9 iunie, când oamenii au aşteptat afară pe saci de dormit, să nu se repete.

”Ce regret eu cel mai mult este că, la alegerile locale, într-un sector al municipiului Bucureşti au fost nişte condiţii absolut, absolut improprii şi inacceptabile în spaţiul pe care o anume primărie de sector l-a destinat pentru biroul de sector. Şi am văzut cu toţii pe sacii de dormit, în afara clădirii, aşteptând ore în şir, preşedinţi, locţiitori ai circumscripţiilor electorale, să depună rezultatele. Pentru acest lucru, în ordonanţa care a reglementat măsurile comune pentru cele două alegeri, preşedinte, Parlament, am prevăzut măsuri pentru ca primarii, preşedinţii de Consilii, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Consiliile de sector, împreună cu prefecţii să identifice spaţii corespunzătoare desfăşurării unei asemenea activităţi pentru a nu mai asista la scenele pe care le-am văzut pe 9 iunie, din păcate, în Capitală”, a anunţat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, Toni Greblă. 

 
El a spus că astfel de evenimente sunt posibile mai ales la alegerile locale, care sunt ”mai complicat de organizat”. 

 
”Alegerile parlamentare, respectiv prezidenţiale sunt un pic mai uşor de organizat astfel încât să fiţi convinşi că nu vom avea şi nu doresc să mai avem astfel de incidente”, a adăugat Greblă, precizând că responsabilitatea de a asigura un spaţiu corespunzător ”aparţine exclusiv primarului de sector”, în Bucureşti.

Google Maps vine cu noi îmbunătățiri la care utilizatorii nici nu se gândeau

DREPT cere anularea hotărârii BEC prin care se încearcă schimbarea regulilor pentru depunerea candidaturilor la parlamentare: Într-o tentativă hoţească şi lipsită de transparenţă, BEC a devansat termenul de depunere a listelor de susţinători