Preşedintele ANOFM: Creăm centre de tineret în toate zonele din România; două centre – la Slatina şi Balş

Cele două centre pentru tineret din Slatina şi Balş vor fi realizate în cadrul proiectului „CONECTIN – Conectare şi sprijin – Crearea unei reţele personalizate pentru tineri” ce se adresează tinerilor cu vârste între 14 şi 29 de ani, potrivit Agerpres.

„Din punctul meu de vedere nu inaugurăm un centru pentru tineret, ci lansăm o nouă viziune pentru ceea ce înseamnă tinerii din România, pentru a avea un acces real la sprijin, la oportunităţi concrete de dezvoltare profesională şi personală. Agenţiile judeţene din subordinea ANOFM au lansat 31 de proiecte în valoare de 63 de milioane de euro, prin care creăm centre de tineret în toate zonele României. Se extinde această reţea de tineret şi în viitorul apropiat, chiar am avut o solicitare la Ministerul Fondurilor Europene pentru a deschide din nou acest apel, pentru că sumele sunt de generoase şi îmi doresc să fie un proiect de succes al serviciului public de ocupare din România. Centrul de tineret de la Slatina îmi doresc să fie un spaţiu modern, deschis, interactiv, unde tinerii să-şi spună preocupările, ideile, aspiraţiile, să fie ascultaţi şi ideile lor să fie valorificate”, a spus Cotoşman.

Proiectul pentru centrele din judeţul Olt se va derula pe o perioadă de trei ani, are o valoare de două milioane de euro şi este implementat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt în parteneriat cu Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Olt şi Centrul Regional pentru Formarea Profesională a Adulţilor Călăraşi.

Directorul AJOFM Olt, Florin Cîtu, a subliniat că proiectul reprezintă „un pas concret” pentru sprijinirea generaţiei tinere în orientarea în carieră şi îmbunătăţirea accesului pe piaţa muncii.

„Ne propunem ca, prin acest proiect, să înfiinţăm şi să consolidăm centre de tineret moderne, deschise, dinamice, care să răspundă nevoilor reale ale tinerilor: educaţie nonformală, orientare profesională, sprijin psihologic, voluntariat şi, poate cel mai important, sentimentul că aparţin unei comunităţi care îi susţine. Credem cu tărie că tinerii nu sunt doar viitorul, ci prezentul activ al judeţului nostru. Prin aceste centre, vrem să le oferim spaţiul şi resursele necesare pentru a-şi descoperi potenţialul, pentru a se implica şi pentru a construi împreună un judeţ mai vibrant, mai conectat, mai solidar”, a spus directorul AJOFM Olt.

Prin proiect se urmăreşte oferirea unor servicii personalizate pentru 1.600 de tineri cu vârsta cuprinsă între 14 şi 29 de ani din judeţul Olt, din care 160 de tineri aparţin comunităţii rome. Centrele vor găzdui ateliere, sesiuni de formare, activităţi interactive pe teme precum dezvoltarea personală, cetăţenie activă, sănătate mintală şi competenţe digitale, iar tinerii îşi pot dezvolta propriile iniţiative având la dispoziţie resurse şi sprijin din partea echipei de proiect.

Totodată, prin proiect se vor derula cursuri de formare profesională pentru calificări din domeniul ospitalităţii (ospătar, bucătar) şi pentru operator introducere, validare şi prelucrare dare, lucrător comercial, domeniul comercial fiind cel mai reprezentantiv pe piaţa muncii locale.

Nicuşor Dan la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est: Trebuie să fim fermi în denunţarea acţiunilor Rusiei

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, face prima sa vizită în Ucraina