in ,

Președintele CJ Vaslui, prezent la DNA Iași; ar fi audiat ca martor în dosarul Bogos (surse)

Președintele CJ Vaslui, prezent la DNA Iași; ar fi audiat ca martor în dosarul Bogos (surse)

Președintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Ciprian Trifan, a fost prezent, joi dimineață, la sediul Direcției Naționale Anticorupție Iași.

Potrivit unor surse judiciare, acesta ar fi audiat ca martor în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos, acuzat de cumpărare de influență.

Ciprian Trifan nu a oferit declarații la intrarea în sediul DNA.

Omul de afaceri Fănel Bogos este administratorul unei societăți din județul Vaslui din domeniul creșterii păsărilor. El a fost reținut în luna noiembrie 2025 de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Iași, iar ulterior arestat.

Din luna martie, Bogos este plasat sub control judiciar. Acesta este acuzat de fapte de corupție pentru că ar fi apelat la persoane din cercuri de influență, inclusiv la nivelul administrației centrale, pentru a-l schimba din funcție de șeful DSVSA Vaslui, Mihai Ponea, instituție care amendase în repetate rânduri societatea sa.

În același dosar, alte trei persoane au fost reținute pentru trafic de influență, dare de mită și șantaj, iar două persoane au fost plasate sub control judiciar pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și șantaj, respectiv complicitate la trafic de influență.

Printre acestea se află și fostul președinte al PNL Vaslui, Mihai Barbu. El este acuzat că i-ar fi intermediat afaceristului întâlniri cu persoane din administrația centrală. În prezent, acesta se află sub control judiciar.

De asemenea, pe 25 august, procurorii din cadrul DNA Iași au dispus urmărirea penală față de Cristina Trăilă, fost deputat PNL și fost secretar general adjunct al Guvernului, pentru complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Conform unui comunicat al DNA transmis presei în noiembrie 2025, Fănel Bogos ar fi încercat să obțină despăgubiri de aproximativ 13 milioane de lei, după ce, în anul 2024, la una dintre fermele sale din județul Vaslui ar fi fost confirmat un focar de salmoneloză. Întrucât DSVSA Vaslui ar fi dispus neutralizarea a 230.000 de păsări și i-a refuzat plata despăgubirilor, omul de afaceri ar fi apelat la mai multe persoane pentru a-l schimba din funcție pe directorul instituției și pentru a determina conducerea ANSVSA să îi favorizeze firma.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Agențiile de presă din Europa de Sud-Est își consolidează cooperarea pentru combaterea dezinformării

Agențiile de presă din Europa de Sud-Est își consolidează cooperarea pentru combaterea dezinformării

Ministerul Educației: Peste 36.000 de studenți din medii dezavantajate au beneficiat, în perioada februarie-iulie, de burse sociale

Ministerul Educației: Peste 36.000 de studenți din medii dezavantajate au beneficiat, în perioada februarie-iulie, de burse sociale