Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca (PNL), a vorbit, vineri, despre importanţa colaborării între judeţele învecinate şi a declarat că speră ca judeţele să fie desfiinţate pentru a fi înfiinţate regiuni, însă acest lucru se face cu voinţă politică.
”Vă mulţumesc că ieşiţi din paradigma aceasta a concurenţei între judeţe. Primul succes al nostru a fost înfiinţarea ADR, acolo unde cei patru preşedinţi de consilii judeţene am învăţat să ieşim din competiţia dintre judeţe, să lucrăm împreună pentru proiecte. Sunt atâţia ani în care reuşim să gândim regional”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele CJ Arad, vineri, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Timişoara, unde un juriu internaţional a recomandat Banatul pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană în anul 2028.
Cionca a spus că, dacă ar exista voinţă politică, judeţele ar putea să fie desfiinţate.
”Eu cred că nu mai este mult până când se va face această reformă. Eu sper să existe voinţă politică în primul rând să desfiinţăm aceste judeţe”, a afirmat Cionca.
Liderul CJ Arad a subliniat că preşedinţii de consilii judeţene trebuie să colaboreze pentru a face mai atractive zonele depopulate.
”Până atunci, noi, preşedinţii de consilii judeţene, încercăm să ieşim din izolare. La graniţa judeţelor avem cel mai mare grad de populaţie îmbătrânită, tineri care pleacă din zonă pentru că nu îşi găsesc rostul şi eu cred că realizarea infrastructurii, în primul rând rutiere, care să lege aceste localităţi, va face zona mai atractivă”, a declarat Cionca.
