Preşedintele interimar al Senatului, Abrudean Mircea, a avut întrevederi, joi, cu ambasadorii Turciei şi Azerbaidjanului, E.S. Özgür Kivanç Altan şi E.S. Gudsi Osmanov.
”În cadrul discuţiilor, s-a pus accent pe colaborarea în domeniul securităţii la Marea Neagră şi pe relaţiile economice solide dintre ţări. Turcia este principalul partener comercial al României din afara Uniunii Europene, iar Azerbaidjanul joacă un rol important în schimburile comerciale din Caucazul de Sud”, arată Senatul.
Mircea Abrudean a evidenţiat relaţiile strânse dintre România şi cele două state, subliniind importanţa parteneriatelor strategice şi a dialogului constructiv în multiple domenii.
Preşedintele interimar al Senatului României, Mircea Abrudean, a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Republicii Azerbaidjan la Bucureşti, E.S. Gudsi Osmanov. Discuţiile s-au concentrat pe relaţiile bilaterale excelente dintre cele două state, cooperarea economică şi energetică, precum şi situaţia de securitate din Caucazul de Sud.
În cadrul întrevederii, a fost evidenţiată calitatea relaţiilor interparlamentare dintre România şi Azerbaidjan, care au contribuit la consolidarea dialogului politic şi a cooperării sectoriale dintre cele două ţări.
Ambele părţi şi-au exprimat dorinţa de a aprofunda aceste relaţii printr-o colaborare mai strânsă între parlamentele celor două state, se precizează în comunicatul oficial.
Înaltul demnitar român a subliniat faptul că România rămâne un prieten de încredere al Azerbaidjanului, cele două ţări având o relaţie solidă, fundamentată pe o istorie de cooperare strategică. România a fost al doilea stat care a recunoscut independenţa Azerbaidjanului şi primul stat membru al Uniunii Europene care a stabilit un Parteneriat Strategic cu acesta, în 2009.
În plus, a fost evidenţiat rolul Azerbaidjanului ca principal partener comercial al României în regiunea Caucazului de Sud. În primele zece luni ale anului 2024, volumul schimburilor comerciale bilaterale a atins 590,19 milioane USD, marcând o creştere de 96,98% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
”Energia rămâne pilonul principal al cooperării economice dintre cele două ţări”, a spus Abrudean.
Referitor la situaţia de securitate din Caucazul de Sud, Mircea Abrudean a reafirmat sprijinul ferm al României pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Azerbaidjanului, în cadrul graniţelor recunoscute internaţional. România încurajează soluţionarea paşnică a tuturor aspectelor rămase în suspensie şi subliniază necesitatea respectării principiilor dreptului internaţional.
În ceea ce priveşte relaţiile Azerbaidjan-UE, România sprijină dezvoltarea continuă a cooperării, promovând o agendă constructivă, echilibrată şi orientată spre viitor.
În cadrul întrevederii cu ambasadorul Republicii Turcia, E.S. Özgür Kivanç Altan, cele două părţi au evidenţiat buna cooperare româno-turcă, în spiritul parteneriatului strategic între cele două state.
”Preşedintele interimar al Senatului a salutat organizarea, anul trecut, a primei ediţii a Consiliului de cooperare strategică la nivel înalt între România şi Turcia, acest format având potenţialul de a consolida dialogul la nivel bilateral, regional şi în cadrul NATO.Înaltul demnitar român a subliniat, de asemenea, buna cooperare româno-turcă în vederea menţinerii securităţii în zona Mării Negre şi a mulţumit părţii turce pentru participarea la Misiunea NATO de Poliţie Aeriană Întărită, desfăşurată în România anul trecut. Partea română a amintit şi de importanţa operaţionalizării Grupului Operativ pentru Combaterea Minelor Marine în Marea Neagră, la care participă România, Turcia şi Bulgaria. Această cooperare trilaterală va contribui la menţinerea securităţii navale”, se precizează în comunicatul Senatului.
Discuţiile s-au concentrat şi pe dimensiunea cooperării economice. Republica Turcia este unul dintre principalii parteneri comerciali ai României – cel mai mare partener comercial din afara UE şi prima destinaţie non-UE a exporturilor româneşti. În România, activează peste 19 000 de companii cu capital turcesc.
Preşedintele interimar Mircea Abrudean a afirmat că e necesară intensificarea cooperării în domenii de interes strategic, din perspectivă bilaterală şi regională. În acest sens, a dat ca exemple domeniul energiei, al transporturilor şi industria de apărare. De asemenea, partea română a mulţumit Republicii Turcia pentru susţinerea arătată României în procesul său de aderare la OCDE. La nivelul cooperării parlamentare, cele două părţi şi-au exprimat interesul pentru intensificarea dialogului, în special prin intermediul formatului trilateral România-Polonia-Turcia.