Președintele Nicușor Dan va participa, duminică și luni, la cel de al XX-lea Sommet al Francofoniei, care se va desfășura în Cambodgia, la Phnom Penh.
Potrivit Administrației Prezidențiale, sommetul, care va reuni șefi de stat și de guvern din cele 53 de țări membre cu drepturi depline din Organizația Internațională a Francofoniei, are tema ‘A reinvesti în pace pentru o prosperitate comună și o stabilitate durabilă’ (‘Reinvestir dans la paix pour une prosperite partagee et une stabilite durable’).
Pentru România, cea mai importantă miză a reuniunii este întrunirea consensului în jurul candidaturii lui Dacian Cioloș pentru funcția de secretar general al Francofoniei în perioada 2027 – 2030, precizează sursa citată.
‘Dacian Cioloș, fost prim-ministru al României și fost comisar european, propune o viziune credibilă și ambițioasă pentru relansarea și dezvoltarea comunității francofone. Este un proiect care ar permite țării noastre să își întărească influența în spațiul francofon, să își consolideze relațiile cu statele membre și să obțină beneficii în toate domeniile de interes. Candidatura lui Dacian Cioloș pentru una dintre cele mai importante organizații internaționale contribuie la strategia de profilare mai puternică a României ca națiune pregătită să își asume contribuții tot mai consistente la marile proiecte internaționale. Francofonia poate deveni, astfel, un nou model de cooperare multilaterală, care răspunde provocărilor viitorului și oferă multiple oportunități academice și educaționale, în special tinerilor’, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale, transmis vineri AGERPRES.
Decizia privind desemnarea noului secretar general al Francofoniei va fi adoptată de liderii celor 53 de state membre cu drepturi depline ale OIF în cadrul sesiunii din 16 noiembrie.


