in ,

Președintele Parlamentului Republicii Moldova – la Palatul Elisabeta; sprijinul Familiei Regale pentru aderare, pe agenda discuțiilor

Președintele Parlamentului Republicii Moldova – la Palatul Elisabeta; sprijinul Familiei Regale pentru aderare, pe agenda discuțiilor

Custodele Coroanei Române, Margareta, l-a primit marți, la Palatul Elisabeta, pe președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, sprijinul Familiei Regale pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană fiind unul dintre principalele subiecte discutate.

Potrivit unui comunicat publicat de Familia Regală a României pe Facebook, Custodele Coroanei și Igor Grosu au discutat despre modul în care Coroana Română contribuie, atât în plan intern, cât și extern, la susținerea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Au fost discutate modalități în care, de-a lungul anului 2026, Majestatea Sa și Principele Radu vor sprijini în țară, în Republica Moldova și în capitalele europene, parcursul european al Moldovei, în domenii precum dezvoltarea economică, educația, mediul înconjurător, știința și arta.

La întâlnire au participat ambasadorul Republicii Moldova la București, Mihai Mîțu, avocat dr. Ioan Luca Vlad, membru al Consiliului Regal și Traian Sârcă, cancelar al Casei Majestății Sale.

Custodele Coroanei a făcut public angajamentul Coroanei Române pentru parcursul european al Republicii Moldova încă din anul 2013.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Prahova: Reclamații privind agresarea unor copii la un centru educațional; a fost deschis dosar penal

Prahova: Reclamații privind agresarea unor copii la un centru educațional; a fost deschis dosar penal

Premierul Ilie Bolojan, despre situaţia de la Ministerul Energiei, unde e interimar: Avem bani, proiecte dar avem blocaje / Săptămâna aceasta, vom modifica modul de acordare al sporurilor pentru cei care lucrează pe fonduri europene