Preşedintele PNL, despre comisarul european: Mie mi se pare că, neavând un portofoliu nominalizat, este greu să vii cu cineva şi să nominalizezi persoana de dinainte

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că ar fi trebuit să existe o discuţie în coaliţie pe tema comisarului european, întrucât acesta reprezintă România, nu un partid sau un lider anume şi consideră că este prematură desemnarea unei persoane neavând un portofoliu desemnat.

Nicolae Ciucă a fost întrebat, miercuri seară, la TVR Info, despre comisarul european din partea României şi a afirmat: ”Eu am subliniat acest lucru de fiecare dată când a fost vorba despre comisarul european – şi noi am susţinut punctul de vedere ca pentru comisarul european să existe o discuţie în interiorul coaliţiei, pentru că nu este vorba despre o funcţie şi o persoană care să fie nominalizată de un om anume, de un lider de partid sau de altul”.

Preşedintele PNL s-a referit la relevanţa comisarului european.

”Aşa cum văd eu lucrurile şi cum le înţeleg legate de relevanţa comisarului european, el nu este reprezentantul unui partid anume, el este reprezentantul României. El trebuie să aibă greutatea şi libertatea de mişcare la nivelul Comisiei Europene pentru a pune în aplicare tot ceea ce (…) ţine de competenţele unui astfel de portofoliu”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Aceste crede că desemnarea Roxanei Mînzatu este prematură, România neavând un portofoliu desemnat.

”Mie mi se pare că, neavând un portofoliu nominalizat, este greu să vii cu cineva şi să nominalizezi persoana de dinainte fără să ştii ce urmează să ai”, a mai declarat Ciucă.

Roxana Mînzatu, o nominalizare de ultim moment din România pentru componenţa viitoarei Comisii Europene, este considerată potrivită pentru postul de comisar pentru coeziune, deoarece a fost ministru pentru fonduri europene în 2019, scrie POLITICO.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat luni, la Parlament, că propunerea României pentru funcţia de comisar european este Roxana Mînzatu.

 

 

 

Nicolae Ciucă nu crede în ruperea coaliţiei înaintea alegerilor: Am reuşit să gestionăm aproape 3 ani de zile tot ceea ce ţine de problematica guvernării, nu cred că în următoarele trei luni de zile nu suntem în măsură să asigurăm guvernarea

SUA o sancţionează pe propagandista lui Putin, Margarita Simonian, şi pe alţi şefi ai presei de stat din Rusia pentru interferenţă în alegerile americane din 2024