in ,

Președintele Putin promite Iranului că Rusia ‘va face totul’ pentru pace în Orientul Mijlociu

Președintele Putin promite Iranului că Rusia ‘va face totul’ pentru pace în Orientul Mijlociu

Președintele rus Vladimir Putin l-a primit luni la Sankt Petersburg pe ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, căruia i-a promis că Rusia ‘va face totul’ pentru a readuce pacea în Orientul Mijlociu, transmite AFP.

‘În ceea ce ne privește, vom face tot ce ajută intereselor dumneavoastră, intereselor tuturor popoarelor din regiune, pentru ca pacea să fie obținută cât mai curând’, a spus șeful statului, citat de presa de stat rusă.

Araghchi întreprinde un turneu diplomatic pentru a atrage susținători în războiul Iranului împotriva Statelor Unite și a Israelului. La sosirea în Rusia, el a acuzat Washingtonul că a provocat eșecul tratativelor de pace. ‘Abordările americane au făcut ca precedentul ciclu de negocieri, în ciuda unor progrese, să nu își atingă obiectivele din cauza cerințelor excesive’, a spus el.

Moscova rămâne principalul sprijin pentru Teheran, în condițiile în care părțile în conflict afișează poziții inflexibile, observă AFP.

Potrivit presei, președintele american Donald Trump a convocat pentru luni o ședință de criză privind Iranul, după ce partea iraniană a transmis o nouă propunere pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz și încheierea războiului. Site-ul de știri Axios, preluat de AFP, precizează că iranienii ar dori ca negocierile privind dosarul nuclear să aibă loc doar după atingerea primelor două obiective.

Un proiect de lege iranian prevede ca strâmtoarea strategică prin care se livrau înainte de război o cincime din petrolul și gazele naturale lichefiate de pe piața mondială să fie plasată sub autoritatea forțelor armate ale Iranului, iar taxele de trecere să fie achitate în riali – moneda națională. Textul interzice tranzitul navelor israeliene, a dezvăluit Ebrahim Azizi, președintele comisiei parlamentare pentru securitatea națională.

În ceea ce privește programul nuclear iranian, Teheranul a transmis Washingtonului, prin intermediul Pakistanului, mesaje scrise în care trasează ‘linii roșii’, transmite agenția de presă iraniană Fars, de asemenea citată de AFP.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Tenis: Stefanos Tsitsipas și Casper Ruud, adversari în optimi de finală la Madrid (ATP)

Tenis: Stefanos Tsitsipas și Casper Ruud, adversari în optimi de finală la Madrid (ATP)

Dominic Fritz: E clar că extremiştii şi PSD vor să ne întoarcă în timp, să avem un guvern în care se împart cadouri la tot felul de privilegiaţi, sinecuri / Eu cred că există un spaţiu pentru un posibil guvern minoritar condus de Ilie Bolojan

Dominic Fritz: E clar că extremiştii şi PSD vor să ne întoarcă în timp, să avem un guvern în care se împart cadouri la tot felul de privilegiaţi, sinecuri / Eu cred că există un spaţiu pentru un posibil guvern minoritar condus de Ilie Bolojan