in ,

Președintele Republicii Cehe – la Palatul Elisabeta; sprijinul față de traseul european al Republicii Moldova – pe agenda convorbirilor

Președintele Republicii Cehe – la Palatul Elisabeta; sprijinul față de traseul european al Republicii Moldova – pe agenda convorbirilor

Președintele Republicii Cehe, Petr Pavel, a fost primit, miercuri, de Custodele Coroanei Române, Margareta, la Palatul Elisabeta, sprijinul față de traseul european al Republicii Moldova regăsindu-se, printre altele, pe agenda convorbirilor.

Majestatea Sa și Principele Consort l-au întâmpinat pe înaltul oaspete pe Platforma cu Lei, iar apoi l-au invitat în Salonul Alb.

‘În dialogul purtat în Salonul Alb, Custodele Coroanei și președintele au discutat aspecte legate de relațiile dintre țările noastre, securitatea europeană și euroatlantică, situația pe Flancul de Est al Uniunii Europene, sprijinul față de traseul european al Republicii Moldova și despre proiecte vizând societatea civilă, educația și economia, deopotrivă în Cehia și în România’, informează Familia Regală a României într-o postare pe Facebook.

Președintele Petr Pavel a fost invitat apoi în Sala Regilor pentru a semna în Cartea de Aur a Palatului Elisabeta, deschisă în anul 1937.

În încheierea șederii la palat, președintele ceh a plantat un tei ceh (Tilia Cordata) în grădină. Pe Platforma cu Lei, oaspetele și-a luat rămas bun de la Majestatea Sa.

La vizită au luat parte reprezentanți ai Instituției Prezidențiale a Republicii Cehe și ambasadorul Republicii Cehe în România, Martin Košatka.

Au fost prezenți membri ai Consiliului Regal și ai Casei Majestății Sale.

Majestatea Sa și Principele Consort s-au mai întâlnit cu președintele Petr Pavel și cu soția sa la Londra, în luna mai 2023, mai informează Familia Regală a României.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Cea de-a opta ediție a DataCenter Forum by Tema Energy 2026, eveniment dedicat centrelor de date, cloud și infrastructurii IT din România

ICI București, premiat la DataCenter Forum 2026: trofeul „Romania’s AI Factory Ecosystem Catalyst”

Parlament – ședință solemnă/Grindeanu: Israelul rămâne cel mai apropiat aliat al României în Orientul Mijlociu

Parlament – ședință solemnă/Grindeanu: Israelul rămâne cel mai apropiat aliat al României în Orientul Mijlociu