Președintele Nicușor Dan a trimis Parlamentului spre reexaminare Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 22/2025 pentru modificarea și completarea Codului fiscal.
‘Din analiza parcursului legislativ al legii criticate și din compararea formelor pe care aceasta le-a avut de la momentul inițierii și până la momentul adoptării, reiese faptul că legea transmisă la promulgare contravine prevederilor art. 61 alin. (2) și art. 75 din Constituție referitoare la principiul bicameralismului, motiv pentru care apreciem că se impune reanalizarea acesteia de către Parlament’, reiese dintr-un comunicat transmis, marți, de Administrația Prezidențială.
În expunerea de motive a propunerii legislative este invocat faptul că România are deschise două dosare de infringement – 2025/0097 și 2025/0098 – pentru netranspunerea în termen a unor reglementări europene.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat fără modificări Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 22/2025. În schimb, un amendament adoptat exclusiv de Camera Deputaților introduce o scutire de la plata accizelor pentru băuturile alcoolice tradiționale produse în gospodării, în limita a 200 de litri anual, cu condiția să nu fie supuse vânzării.
‘Scutirea de la plata accizelor introdusă prin amendamentul adoptat de Camera decizională nu decurge din niciuna dintre directivele a căror transpunere a generat ordonanța, nu are legătură cu închiderea dosarelor de infringement în materie de TVA și nu se înscrie, așa cum am arătat, în niciun fel în obiectul delegării legislative care a stat la baza adoptării OG nr. 22/2025’, se arată în cererea de reexaminare.
Conform aceleiași surse, noua soluție legislativă adoptată de Camera decizională ‘ar putea crea și o problemă distinctă de compatibilitate’ cu Directiva 92/83/CEE – dacă scutirea introdusă nu se încadrează în art. 27 din acest act european, în sensul că România ‘riscă un al treilea dosar’ de infringement.
‘Deosebirea de conținut juridic dintre forma adoptată de Senat și forma adoptată de Camera Deputaților este prin urmare majoră: prima Cameră a deliberat exclusiv asupra unui regim special de TVA, generat de obligații europene precise și circumscrise, iar Camera decizională a adăugat o reglementare de politică fiscală internă autonomă, plasată într-un titlu distinct al Codului fiscal, fără nicio conexiune normativă, teleologică sau procedurală cu materia dezbătută de Senat’, subliniază președintele.
Se menționează că, potrivit celor statuate de Curtea Constituțională, Camera decizională ‘nu poate modifica substanțial’ obiectul de reglementare și configurația inițiativei legislative, cu consecința deturnării de la finalitatea urmărită de inițiator.
‘Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa că principiul bicameralismului impune ca legea adoptată de Camera decizională să se mențină în marja de reglementare configurată de inițiativa legislativă și de dezbaterile/soluțiile Camerei de reflecție, astfel încât să nu se ajungă la situația în care o singură Cameră legiferează, în fapt, exclusiv’, precizează președintele.
Ordonanța vizează transpunerea Directivei (UE) 2020/285 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește regimul special pentru întreprinderile mici, a Regulamentului (UE) nr. 904/2010 privind cooperarea administrativă și schimbul de informații în scopul monitorizării aplicării corecte a regimului special pentru întreprinderile mici, precum și a Directivei (UE) 2022/542 privind cotele taxei pe valoarea adăugată.


