„Astăzi am votat pentru ca un om deştept să aibă posibilitatea să întrerupă circuitele care, de 30 de ani în ţara asta, se desfăşoară doar în avantajul celor care vin în campania electorală şi spun că vor face ceea ce niciodată nu au făcut. Este momentul acela în care, o dată la cinci ani, e ziua în care oamenii pot să schimbe ceea ce de cinci ani au aşteptat să se întâmple şi nu s-a întâmplat, şi în România aşteptarea asta este de vreo 35 de ani. Cred că astăzi este punctul de inflexiune de la care România, printr-un nou preşedinte, are şansa să meargă cu viteză mai mare spre ţintele pe care toţi ni le dorim, spre o ţară decentă, spre o ţară onestă, condusă cu bun-simţ, spre o ţară în care meritocraţia să câştige şi spre o ţară în care puterea să nu rămână toată în mâna aceleiaşi structuri”, a spus Radu Miruţă duminică, la ieşirea de la urne.
În ceea ce priveşte prezenţa la vot în diaspora, deputatul a menţionat că „oamenii vor o schimbare”.
„Sunt oameni care, de o jumătate de an, au tot auzit în spaţiul public despre alegeri anulate, reluarea alegerilor, au început şi ei să fie ancoraţi în aceste dezbateri, sunt oameni care au văzut că în Parlament nu se pot întâmpla multe lucruri cu actuala componentă care formează majoritatea şi sunt oameni care vin să voteze pentru ca cei care decid în Guvernul României să fie alţii şi nu reprezentanţii aceloraşi”, a adăugat el.
Radu Miruţă a venit la vot însoţit de soţia sa şi de cei doi copii.