in ,

Prețul petrolului Brent a crescut cu 6%, după ce Trump a anunțat încheierea armistițiului cu Iran

Prețul petrolului Brent a crescut cu 6%, după ce Trump a anunțat încheierea armistițiului cu Iran

Prețul barilului de petrol Brent cu furnizare în septembrie a crescut cu peste 6%, depășind 78,5 dolari, după ce președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunțat că pune capăt armistițiului cu Iran și a precizat că nu mai vrea să negocieze, relatează agenția EFE.

Astfel, la ora 9:00 GMT, prețul barilului de țiței Brent, de referință în Europa, a urcat cu 6,01%, fiind cotat la 78,58 euro. În același timp, prețul țițeiului west texas intermediate (WTI), de referință în SUA, a consemnat, la rândul său, un avans de 6%, până la 74,82 dolari.

Și prețul gazelor naturale s-a majorat, cu 5,33%, un megawatt/oră fiind cotat la 49,06 euro.

Trump a lansat insulte grave la adresa liderilor iranieni, pe care i-a numit ‘gunoaie’ și ‘oameni bolnavi’, scrie EFE.

Înainte de declarația lui Trump de la summit-ul NATO, ce se desfășoară la Ankara (Turcia), prin care acesta anunța că rupe armistițiul cu Iranul, liderii de la Teheran afirmaseră că atacurile americane asupra teritoriului iranian, revocarea autorizației de vânzare a petrolului și ‘violarea acordurilor’ privind Strâmtoarea Ormuz au lăsat fără efect părți cheie, fundamentale, ale memorandumului semnat între Teheran și Washington pentru a pune capăt războiului declanșat în 28 februarie.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Ploi diluviene în China/ Cel puțin 130.000 de persoane au fost evacuate

Ploi diluviene în China/ Cel puțin 130.000 de persoane au fost evacuate

Marea Britanie anunță un nou program european pentru dezvoltarea de rachete cu rază lungă de acțiune

Marea Britanie anunță un nou program european pentru dezvoltarea de rachete cu rază lungă de acțiune