in ,

Preţul petrolului Brent a urcat marţi cu peste 3%, iar cel al WTI şi-a redus pierderile, după atacurile SUA asupra Iranului şi ameninţările Teheranului

Preţul petrolului Brent a urcat marţi cu peste 3%, iar cel al WTI şi-a redus pierderile, după atacurile SUA asupra Iranului şi ameninţările Teheranului

Preţurile petrolului au rămas volatile marţi, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, după ce armata americană a lansat lovituri în sudul Iran, iar Teheranul a promis represalii, transmite CNBC.

Petrolul Brent, reperul internaţional, a urcat la aproximativ 99,74 dolari pe baril, în creştere cu 3,74%.

În acelaşi timp, petrolul american WTI se tranzacţiona la circa 93,94 dolari pe baril, în scădere cu 2,75%, după ce anterior pierduse aproape 6%.

Armata SUA a anunţat că a efectuat ”lovituri de autoapărare” împotriva unor locaţii de lansare a rachetelor şi a unor nave suspectate că încercau să plaseze mine maritime.

Comandamentul Central american a precizat că operaţiunea a avut scopul de a proteja trupele americane de ameninţările venite din partea forţelor iraniene.

Garda Revoluţionară iraniană a declarat ulterior că va răspunde încălcărilor armistiţiului, după ce ar fi detectat drone americane şi un avion F-35 în spaţiul aerian iranian.

În paralel, negocierile dintre Washington şi Teheran continuă, însă mesajele transmise de Donald Trump au alimentat incertitudinea de pe pieţe.

Trump a afirmat că discuţiile cu Iranul ”avansează bine”, dar a avertizat că SUA ar putea relua acţiunile militare dacă negocierile eşuează.

Preşedintele american a cerut, de asemenea, Arabiei Saudite, Qatarului, Pakistanului, Turciei, Egiptului şi Iordaniei să se alăture Acordurilor Abraham pentru normalizarea relaţiilor cu Israelul.

Agenţia iraniană Tasnim a descris discuţiile cu SUA drept ”în general bune”, însă a precizat că un acord depinde de deblocarea a 24 de miliarde de dolari din fondurile iraniene îngheţate.

Banca elveţiană UBS avertizează că piaţa petrolului rămâne ”puternic subaprovizionată”, după scăderea stocurilor globale cu 246 de milioane de barili în martie şi aprilie, în contextul perturbărilor continue din Strâmtoarea Ormuz.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

VIDEO Sector 2: Aparatul de specialitate al primarului se reorganizează, conform Ordonanței de urgență nr. 7/2026

VIDEO Sector 2: Aparatul de specialitate al primarului se reorganizează, conform Ordonanței de urgență nr. 7/2026

Liderul UDMR: Radu Burnete e tehnocrat / Dacă merge pe ideea – un consilier pezidenţial să formeze un guvern – şi lucrurile vor eşua, totul se va sparge în capul preşedintelui Dan / Parlamentul va da un vot; nu mi-e frică că nu va fi investit Guvernul