Prețurile medicamentelor vor exploda din cauza deprecierii leului: În fața crizei economice, oamenii își fac deja stocuri

Medicamentele cu prescripţie vor fi mai scumpe cu 10%, iar cele fără reţetă, cu până la 25%. Acestea ar urma să fie efectele deprecierii leului în faţa euro.

Producătorii de medicamente avertizează că vor fi nevoiţi fie să majoreze preţurile, fie să scoată anumite produse din portofoliu, ceea ce ar însemna că mii de pacienţi ar rămâne fără tratamentele de care au atâta nevoie. Speriaţi, unii au început să îşi facă deja stocuri de medicamente, scrie antena3.ro.

Primele vizate de creşterea euro sunt medicamentele aduse din străinătate. Importatorii români vor plăti mai mult pentru aceeaşi cantitate. Astfel, se preconizează că vor creşte imediat preţurile pentru produsele farmaceutice fără reţetă.

În schimb, preţurile celor cu prescripţie medicală sunt îngheţate până la finalul anului. Producatorii români de medicamente avertizează însă că urmează scumpiri din ianuarie, pentru că altfel nu pot face faţă cheltuielilor.

Dragoș Damian, preşedinte PRIMER spune că toate medicamentele se vor scumpi, pentru că toate sunt corelate de cursul euro-leu. Se vor scumpi cu 5-10%.

Mai grav, s-ar putea renunţa la producţia unor medicamente care nu vor mai fi rentabile pentru producători. Totodată, importatorii ar putea stopa aducerea în ţară a unor medicamente străine.

„Expunem pacienții la riscuri foarte mari”

Vasile Barbu, preşed. Asociația pentru Protecţia Pacienţilor: „Nu facem altceva decât să expunem pacienții la riscuri foarte mari. Şi e vorba de pacienți pentru care medicamentul zilnic este vital. Sunt unii care merg deja la farmacii ca să facă stocuri de medicamente. Sunt unii care au dat fuga să îşi ia medicamentele pe trei luni, că dacă se scumpesc sau dacă dispar.”

Femeie: „Soţul meu are probleme şi mi-am luat reţeta pe trei luni. Murim cu zile. Asta se va întâmpla.”

Producătorii de medicamente cer autorităţilor să ia măsuri urgente pentru ca pacienţii să nu fie afectaţi.

Dragoș Damian, preşedinte PRIMER: „Ministerul Sănătăţii, Guvernul va trebui să se gândească la o formulă de ajustare dacă cursul sare de 5-10%, poate mai mult, o ajustare la preţ pentru aceste medicamente, pe parcursul anului 2025.”

Simona Cocoș, membru APMGR (Asoc. Prod. de Medicamente Generice): „Am discutat cu autorităţile şi pentru noi ar fi important să ni se permită indexarea prețurilor cu inflația, mai ales pentru produsele foarte accesibile, până în 50 lei. Să beneficiem de o reducere a taxei clawback cu 5%, pentru că ea e în continuare la un nivel foarte înalt.”

Şi statul ar fi afectat de scumpirea medicamentelor, în condiţiile în care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va deconta mai mulţi bani pentru aceleaşi produse.

Vladimir Tismăneanu: Simion. nu te juca! România a avut două tentative de sinucidere. Două sinucideri ajung! Nu e nevoie de a treia! (interviu)

Culisele Conclavului care l-a ales pe Papa Leon al XIV-lea. Cum ar fi pierdut marele favorit, Pietro Parolin