Preţurile producţiei industriale au scăzut cu 0,3% în ritm anual, în iunie

#image_title

La nivelul pieţei interne, indicele preţurilor producţiei industriale a înregistrat o creştere de 0,02% în iunie 2025 faţă de luna precedentă şi o scădere de 1,47%, în comparaţie cu iunie 2024.

În ceea ce priveşte piaţa externă, în iunie faţă de luna precedentă, preţurile producţiei industriale au fost mai mari cu 0,32%, iar comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior se constată o creştere de 2,74%.

Pe marile grupe industriale, în iunie 2025, faţă de iunie 2024, creşteri ale preţurilor producţiei industriale au fost consemnate în: industria bunurilor de capital (+2,27%), industria bunurilor de uz curent (5,74%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+3,02%) şi în industria bunurilor intermediare (+2,87%). În industria energetică se constată o scădere de 7,65%.

Raportat la perioada de referinţă, datele INS relevă faptul că, pe secţiuni de activitate, preţurile au crescut în distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+9,29%) şi în industria prelucrătoare (2,15%). În producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat se constată o scădere 7,37%, iar în industria extractivă de 0,28%.

Beijingul forțează studenții chinezi din Marea britanie să devină spioni

Vânzările de bere au atins un nivel scăzut record în primul semestru din 2025 în Germania