Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, afirmă că rezultatul înregistrat de candidatul PSD, Marcel Ciolacu, la alegerile prezidenţiale este satisfăcător, iar în următoarele săptămâni organizaţia va trebui să muncească în continuare pentru câştigarea alegerilor.
„Candidatul nostru, domnul Marcel Ciolacu aşa cum se anticipa este pe primul loc. Rezultatul ne satisface, celelalte locuri sunt mai puţin importante în momentul acesta. Este evident, trebuie să ne mobilizăm pentru turul II, în 8 decembrie, mai avem parlamentarele din data de 1 decembrie. Va trebui să muncim în continuare cu mai mare spor astfel încât Marcel Ciolacu să câştige alegerile prezidenţiale”, a declarat primarul Constantin Toma, lider al PSD Buzău, într-o conferinţă de presă, duminică seară, după prezentarea exit-poll-urilor. AGERPRES/(A – autor: Florin Zafiu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
* LIVE UPDATE Primul tur al alegerilor prezidenţiale