Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, liberalul Ilie Bolojan, a lansat duminică, de la Cluj-Napoca, un apel către candidaţii la prezidenţiale Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi Elena Lasconi, să facă în aşa fel încât să nu fie fragmentate „voturile pentru modernizarea României”.
„Fac un apel public către trei candidaţi importanţi – domnul preşedinte Nicolae Ciucă, domnul Mircea Geoană şi doamna Elena Lasconi – să găsească o soluţie în al unsprezecelea ceas, în aceste zile, să nu fragmentăm voturile pentru modernizarea României. Vă rog să vă gândiţi, că cei care nu se gândesc la istorie, riscă să repete nişte greşeli. Şi 2.000 este destul de aproape şi nu va mai conta cine va fi pe locul trei, patru sau cinci. România merită acest lucru. Ca liberal, fac un apel către dumneavoastră: vrem să avem politici publice bune pentru comunităţile noastre, ca fiecare primar, fiecare preşedinte de consiliu judeţean, fiecare comunitate să se poată dezvolta? Atunci trebuie să avem politici liberale, trebuie să avem descentralizare şi, dacă trebuie să facem, trebuie să facem şi regionalizare. Cine credeţi că poate să facă această chestiune? Dragilor, dacă vrem să avem un stat eficient, care nu-şi risipeşte resursele, dacă dorim să avem o ţară de încredere, cu reguli bune, dacă dorim ca dezvoltarea să însemne şi creştere economică pentru cât mai mulţi români, prin muncă şi prin antreprenoriat, PNL, cu toate slăbiciunile lui, poate să facă aceste lucruri. Şi atunci, cei care aveţi încredere în mine, cei care ştiţi că sunt nişte zile importante în perioada următoare, vă rog să faceţi ceea ce trebuie, pentru ca în fiecare comunitate, românii trebuie să înţeleagă că votul util, votul pentru România este un vot pentru PNL şi pentru valorile liberale. De asemenea, dacă se va face o înţelegere – şi eu sper să se întâmple treaba asta – eu, şi vă rog şi pe dumneavoastră să o respectăm, dar, dacă nu se va face, aşa cum am spus şi la întâlnirea precedentă, vă rog să votaţi pentru responsabilitate, pentru experienţă, pentru bun simţ, vă rog să votaţi raţional şi util, Nicolae Ciucă – preşedinte”, a declarat Ilie Bolojan.
El a participat duminică, alături de preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, dar şi alţi lideri liberali, la o întâlnire regională cu membri şi simpatizanţi partidului, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, întâlnire la care au fost prezenţi peste 6.000 de participanţi.
Printre participanţii la reuniunea liberală s-au numărat şi secretarul general al PNL, Lucian Bode, prim-vicepreşedinţii Dan Motreanu şi Rareş Bogdan, ministrul Culturii, Raluca Turcan. AGERPRES/(A – autor: Marius Septimiu Avram, editor: George Onea, editor online: Anda Badea)