Prim-ministrul belgian Bart De Wever a dezvăluit că a cântărit cândva 143 de kilograme și a suferit de obezitate morbidă, o afecțiune pe care o descrie ca fiind ‘o chestiune de viață și de moarte’. Într-un interviu, el povestește, de asemenea, cum a renunțat complet la alcool acum 15 ani, informează luni EFE.
‘Sunt excesiv de felul meu. Când beau, beau mult. Așa că este mai bine să nu beau deloc. Dr. Chris Goossens mi-a mai spus că în tinerețe am băut mai mult decât ar putea bea o persoană normală într-o viață întreagă. Nu-mi lipsește: nu simt absolut nicio nevoie să beau alcool’, a mărturisit șeful guvernului belgian într-un interviu acordat revistei De Zondag.
Liderul partidului naționalist N-VA a explicat că perioada din viața sa în care a suferit de obezitate morbidă a devenit o problemă gravă de sănătate, dar nu a ascuns faptul că este posibil ca imaginea sa de bărbat supraponderal să-l fi ajutat politic.
‘Grasul simpatic? Da, aici asta nu este un dezavantaj. Și dacă, pe lângă asta, grasul se întâmplă să fie amuzant, acesta e premiul cel mare. Umorul negru, în special, este mai bine acceptat atunci când vine de la cineva supraponderal. Cel mai bine este să nu slăbești dacă vrei să-ți menții popularitatea’, a glumit el.
Bart De Wever, acum în vârstă de 55 de ani, a reușit să slăbească 58 de kilograme, iar până la sfârșitul anului 2012 greutatea sa scăzuse la aproximativ 83 de kilograme. Devenise o chestiune ‘de viață și de moarte’, a adăugat el.
La fel ca berea, cartofii prăjiți sunt un alt simbol național în Belgia, unde statisticile arată adesea un consum ridicat al acestui fel de mâncare popular, după cum ilustrează faptul că președintele regiunii Flandra, Mathias Diependaele, a mărturisit că mănâncă cartofi prăjiți și de zece ori pe săptămână.
Bart De Wever mărturisește că își permite și el ocazional să se răsfețe cu acest aliment care se vinde la orice colț de stradă, dar cu moderație.
Confesiunile lui De Wever vin după ce soția sa, Veerle Hegge, a publicat anul trecut cartea ‘De stem van mijn stilte’ (Vocea tăcerii mele – n.r.), în care povestește despre lupta sa cu anorexia la vârsta adultă, numeroase internări în spital, abuzurile sexuale suferite în copilărie și singurătatea pe care a resimțit-o într-o familie marcată de intensa carieră politică a soțului ei.
