Vance „a vorbit despre valori care trebuie apărate şi pe care noi le împărtăşim, precum libertatea şi posibilitatea pentru populaţie de a se exprima. Aceasta a fost o pledoarie pentru democraţia directă. Se poate citi astfel” (discursul vicepreşedintelui SUA), a comentat Karin Keller-Sutter într-un interviu pentru publicaţia elveţiană Le Temps.
„El a afirmat de asemenea un principiu foarte liberal pe care eu îl împărtăşesc: nu trebuie doar să împărtăşeşti opiniile altora, ci trebuie de asemenea să lupţi pentru ca ei să şi le poată exprima”, a continuat Keller-Sutter, ministru de finanţe care ocupă în prezent preşedinţia prin rotaţie a Confederaţiei Elveţiene pentru un an.
„Era important (ca Vance) să fie auzit în direct”, a adăugat ea.
În intervenţia sa de joi de la Munchen, Vance a declarat între altele: „În Regatul Unit şi în întreaga Europă, libertatea de exprimare este, mi-e teamă, în declin”. „Declin” care, a afirmat el, „îl îngrijorează” mai mult decât ameninţarea din partea „Rusiei, Chinei sau unui alt actor extern”.
Dacă discursul vicepreşedintelui american a suscitat critici ferme din partea liderilor germani şi ai altor ţări europene, Karin Keller-Sutter, care a asistat la Conferinţă, dar nu s-a întâlnit cu membrii noii administraţii republicane, a subliniat că nu este ea cea care trebuie să „emită judecăţi asupra Uniunii Europene sau SUA”.