in ,

Primăria Brașov promite avanpremieră la Târgul de Crăciun; căsuțele – deschise cu trei zile înainte de 30 noiembrie

Primăria Brașov promite avanpremieră la Târgul de Crăciun; căsuțele – deschise cu trei zile înainte de 30 noiembrie

Tradiționalul Târg de Crăciun din Piața Sfatului se va deschide oficial, ca și anul trecut, pe 30 noiembrie, odată cu aprinderea iluminatului festiv, însă, anul acesta, Primăria Brașov promite o ”avanpremieră”, căsuțele urmând fie deschise încă din 27 noiembrie.

”În Piața Sfatului o să avem un eveniment cu totul și cu totul special și, evident, o să apăsăm un buton și toate luminile de sărbătoare se vor aprinde în oraș. Asta nu înseamnă că în weekend-ul de dinaintea zilei de 30 noiembrie o să fie întuneric și groază în centrul orașului. Dimpotrivă, o să deschidem căsuțele din târg, nu vom aprinde luminile de sărbătoare, dar, vă promitem, nici pe întuneric nu o să stăm”, a transmis, vineri, viceprimarul Dan Ghiță.

În Târgul de Crăciun vor fi amenajate peste 50 de locuri de vânzare, în cele trei zone, unde vor exista tronsoane dedicate meșteșugarilor, producătorilor și comercianților și, ca și anul trecut, 70% din căsuțele aflate în primele două zone vor fi atribuite meșteșugarilor și producătorilor din municipiul reședință și din județ, iar în cazul celei de-a treia categorii, cei din Brașov vor primi maximum de puncte, au transmis reprezentanții Primăriei.

Conform acestora, pe toată perioada târgului, care se va încheia pe 3 ianuarie, pe lângă Piața Sfatului, municipalitatea îi așteaptă pe brașoveni și turiști, în special pe cei mici, și în Piața Sfântul Ioan, unde le-a pregătit mai multe ”surprize”.

Până în prezent, Serviciul administrare piețe nu a comunicat calendarul înscrierilor pentru participarea la actualul Târg de Crăciun. Conform calendarului de anul trecut, acestea au avut loc până la sfârșitul lunii octombrie.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Iași: Cristina Trăilă a confirmat, la ieșirea de la DNA Iași, că a devenit inculpată în dosarul Bogos

Iași: Cristina Trăilă a confirmat, la ieșirea de la DNA Iași, că a devenit inculpată în dosarul Bogos

Consiliul UE a prelungit până la 9 octombrie 2027 măsurile restrictive ca răspuns la activitățile hibride ale Rusiei

Consiliul UE a prelungit până la 9 octombrie 2027 măsurile restrictive ca răspuns la activitățile hibride ale Rusiei